Victor Viorel Ponta va ajunge în boxa acuzațiilor la Cluj

Premierul Victor Viorel Ponta va ajunge pe 1 aprilie în boxa acuzațiilor la Cluj Napoca în calitate de pârât. Este prima înfățișare în procesul de contencios administrativ împotriva Guvernului Ponta urmare a plângerii făcute în legătură cu obligarea Guvernului Ponta de a respecta legile României și de a declanșa alegerile parțiale pentru ocuparea funcției de președinte al CJ Cluj, prima înfățișare va avea loc în data de 1 aprilie, ora 9.30 la Secția de Contencios administrativ a Curții de Apel Cluj.
Victor Viorel Ponta și PSD au impresia că se poate glumi pe seama drepturilor cetățenilor Clujului de a alege și de a fi ales. Sper să nu trateze situația ca pe o glumă, așa cum s-au obișnuit să guverneze România, a declarat pentru FLUX 24 Mihai Seplecan, copreședinte executiv PNL Cluj.
Citatie-proces-guvern-alegeri
Reamintesc faptul că am notoficat ca, până la începutul lunii decembrie a anului trecut, să se adopte o hotărâre de Guvern prin care să stabilească, cel mai târziu la jumătatea lunii ianuarie a anului 2015, conform prevederilor Legii nr. 215/2001 (art. 102 ind. 1, coroborat cu art. 69 alin. 2 și art. 69 alin. 5 coroborat cu art. 9 din Legea nr. 67/2004), a datei de desfășuare a alegerilor parțiale pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Cluj. Fiind vorba despre alegeri parțiale generate de o situație prevăzută de Legea administrației publice, respectiv cea privind Statutul aleșilor locali, data desfășurării alegerilor trebuie să se stabilească cu cel puțin 35 de zileînaintea votării (art. 9 din Legea 67/2004). S-a ajuns la situația ca totul să se trateze prin tribunale din cauza faptului că la PSD înfrângerea legii prin tergiversare și forțare este normă de lucru. Reamintesc faptul că există și acțiuni penale împotriva premierului Victor Viorel Ponta, nunumai de contencios administrativ, a mai precizat Seplecan pentru FLUX 24.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vučić acuză că investitorii care vroiau să vină in Serbia fug din cauza noii Puteri de la Belgrad

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat că...

    Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi și vrea să închidă unele uzine

    Producătorul auto Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi în fabricile...

    Germania vrea să aibă anul viitor cel mai mare buget din istorie

    Guvernul Germaniei plănuiește să aloce 560,9 miliarde de euro...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Trebuie urgent să fiu pusă la stâlpul infamiei!

    de Adriana Stoicescu, judecător Ăstia din sectacelorcarenuinjura si roșesc feciorelnic...

    Banii din PNRR au dus la o ușoară creștere economică

    Economia României va înregistra o recesiune ușoară pe ansamblul...

    Merz ii cere lui Trump să nu facă surprize Ucrainei la întâlnirea cu Putin din China

    Cancelarul german Friedrich Merz i-a cerut astăzi președintelui american...

    Articole relationate

    Categorii populare