Vicepreședintele USR al CJ Maramureș și-a premiat angajata într-un cadru festiv pentru hobby-urile desfășurate în timpul liber DREPT LA REPLICĂ

Ultima dovadă că useristul își schimbă năravul după ce apucă să bage mâinile în borcanul cu miere a fost livrată de Radu Trufan, vicepreședinte de pus în vitrină la Consiliul Județean Maramureș și lider destoinic al USR Maramureș, scrie eMaramureș.

Spre finalul anului 2021, pe când noi pregăteam cu patos platourile pentru petrecerea de Revelion, Radu Trufan și-a premiat angajata într-un cadru festiv! A chemat lumea ca la circ să aplaude și să admire cum el, mărețul vicepreședinte al CJ Maramureș, își premiază angajata pentru performanțe deosebite obținute în afara programului de lucru. Da, moroșenilor, de aia plătiți voi taxe și impozite! Să aibă cu ce cumpăra Trufan diplome pentru angajați! Dacă nu ne credeți, avem și o poză de la festivitățile din 28 decembrie. Întrebăm și noi, să nu murim proști. Cât de legal e să premiezi angajații instituției pentru hobby-urile desfășurate în timpul liber? mai scrie sursa citată.

DREPT LA REPLICĂ:

În urma materialului apărut în ziarul electronic flux24.ro, cu titlul ” Vicepreședintele USR al CJ Maramureș și-a premiat angajata într-un cadru festiv pentru hobby-urile desfășurate în timpul liber”, precizez faptul că și actualul Consiliul Județean Maramureș recunoaște și recompensează performanțele înregistrate de sportivii județului nostru, atât cele obținute de copii, adolescenți, cât și de seniorii noștri, reprezentanții categoriei masters. 

Delia Ana Kovacs, consilier în cabinetul meu, are un palmares bogat în ceea ce privește activitatea sportivă. A practicat înot de performanță, timp de 12 ani, antrenori Eva Staib, Geta și Ioan Bachner, făcând parte din lotul olimpic de natație al județului Maramureș din vremea respectivă. Delia Ana Kovacs este prima înotătoare masters din România care a obținut locul IV, în proba de 3 km open water, la Campionatele Mondiale de Natație Masters  desfășurate în Yeosu Park – Coreea, din 2019, fiind premiată și în acel an de Consiliul Județean Maramureș în cadrul ”Galei Sportivilor Maramureșeni” de fostul președinte. 

Clasamentele care au desemnat cei mai buni sportivi ai județului Maramureș din 2021 au fost făcute de membrii comisiei de sport, în baza rezultatelor primite din partea conducerii Direcției Județene pentru Sport și Tineret Maramureș. În 2021, atât campionatele mondiale, cât și campionatele europene de înot masters au fost anulate de organizatori având în vedere efectele pandemiei virusului SARS CoV-2. Însă Delia Ana Kovacs și-a îmbogățit palmaresul cu 7 medalii de aur, la Campionatele Naționale de Înot Masters – 2021, organizate în bazinul ”Lia Manoliu” din București, în 4 iulie. De asemenea, a cucerit 4 medalii,  3 de argint și una de bronz, la Campionatele Internaționale de Seniori de la Szentes – Ungaria, 4 medalii la individual, 3 de argint și una de bronz, precum și două medalii de aur în probele de ștafetă, la Campionatele Naționale ale Ungariei de la Gyula. 

În perioada 18- 19 iunie, la Ploiești, băimăreanca a urcat de 4 ori pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. 

Voi încuraja în permanență și îi voi sprijini pe toți sportivii din Maramureș, indiferent de categorie, pentru a reuși să obțină premii importante la concursurile la care vor participa având în vedere munca din spatele acestor competiții la care se aliniază cei mai buni sportivi din țară și de la nivel mondial.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Președintele Serbiei: În două-trei zile, Dunărea va deveni nenavigabilă

    Dunărea va deveni nenavigabilă în două-trei zile din cauza...

    Cum îi supraveghează chinezii pe străini

    Autoritățile chineze utilizează un sistem la scară largă pentru...

    Porțile de Fier 1 funcționează la 20% din capacitate, iar Porțile de Fier 2 la 30%

    Nivelul scăzut record al apelor Dunării determinat de secetă...

    Cine a fost ținta atentatului de la Moscova

    Sărbătorirea a celei de-a 55-a aniversări a comandantului șef...

    Asaltul francmasonilor in universitățile britanice

    Francmasonii britanici încearcă să atragă tineri în rândurile lor....

    Mașina Timpului la Castrul Roman de la Călugăreni

    Muzeul Județean Mureș a reușit să deschidă porțile unei...

    Rusia a distrus exporturile Ucrainei: Firmele sunt afectate deoarece nu își pot plăti împrumuturile

    Exporturile ucrainene sunt îngreunate și, în unele cazuri, suspendate,...

    Articole relationate

    Categorii populare