Vicepremierul rus: Cresc riscurile unei ciocniri în Marea Neagră

Partea rusă este îngrijorată de suita de provocări venite din partea Statelor Unite și a aliaților lor în Marea Neagră, care sunt o încercare de a testa rezistența Moscovei și constată că riscurile unei ciornici în regiune sunt în creștere, a declarat viceministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Riabkov, la o conferință de presă, relatează agenția TASS.

Viceministrul a subliniat că Moscova este ”cu adevărat îngrijorată de ceea ce se întâmplă în regiunea Mării Negre”.

”Este o suită interminabilă de provocări puse în practică de Statele Unite, de aliații lor din NATO și de unii clienți din regiune ai acestor state”, a spus el. ”Este un joc cu focul, o altă încercare de a ne testa rezistența”. ”Apărarea noastră este solidă. Vedem întru totul aceste uneltiri. Suntem pregătiți să le respingem dar, din păcate, trebuie să constatăm că partenerii de cealaltă parte nu țin cont de lucruri evidente, de logica faptului că riscurile unei ciocnici cresc”, a spus Riabkov.

Înaltul diplomat a amintit că partea rusă desfășoară ”activități de antrenament pe teritoriul propriu”. ”Dar ce fac în Marea Neagră navele americane, la mii de mile depărtare de punctele lor de staționare? Nici un fel de explicații, că totul se face în numele libertății de navigație, nu stau în picioare”, a subliniat Riabkov.

Anterior, Ministerul Apărării al Rusiei a informat că nave ale Marinei SUA au sosit pentru a lua parte la exercițiior multinaționale organizate în regiunea Mării Negre de Comandamentul unit al Forțelor Armate ale SUA din Europa. Potrivit instituției, acolo se află distrugătorul ”Porter” echipat cu rachete ghidate, petrolierul ”John Lenthall” și nava stat major ”Mount Whitney”, a US Navy.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Articole relationate

    Categorii populare