Vicepremierul italian Salvini surprinde: Vrea axa Roma-Berlin

Liderul extremei-drepte italiene, Matteo Salvini, îşi temperează politicile eurosceptice în încercarea de a se poziţiona pe plan intern mai către zona de centru, cu obiectivul să poată juca un rol esenţial pe scena europeană, chiar dacă aceasta ar însemna să-şi dezamăgească susţinătorii cei mai radicali, notează miercuri agenţia Reuters citată de Agerpres.

Stabilind o nouă direcţie pentru partidul său Liga, devenit tot mai popular, Salvini, de asemenea vicepremier şi ministru de interne, şi-a moderat în ultimele zile poziţiile anterioare ostile monedei euro şi a mărturisit că doreşte să reformeze UE ”din interior”.

El a sugerat chiar o ”axă” politică cu Germania, deşi anterior Liga a acuzat mereu această ţară că dictează în zona euro doar în folosul Berlinului în timp ce condamnă Italia la declin economic prin măsurile de austeritate.

”Axa franco-germană îşi arată limitele. Voi face totul pentru a crea o nouă axă Roma-Berlin”, a spus Salvini luni în faţa presei la Roma. Dar el a admis totuşi că precedenta ”axă” dintre cele două ţări, cea din al Doilea Război Mondial, nu a sfârşit bine.

Potrivit unor ”insideri” şi analişti, Salvini are o strategie pe două direcţii: să atragă în Italia votanţii mai moderaţi sau indecişi, în timp ce în cadrul UE va încerca după alegerile europarlamentare să obţină pentru el însuşi un rol central.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare