Vestul Balcanilor sub coronavirus/ Slovenia: Orice persoană care intră într-un loc public închis, precum magazinele alimentare, trebuie să poarte mănuşi de protecţie şi să aibă acoperite nasul şi gura cu o mască sau eşarfă. Serbia: Interdicţie de circulaţie între orele 17:00 şi 05:00 în timpul săptămânii şi între 15:00 şi 05:00 în weekend

Slovenia va înăspri începând de miercuri restricţiile asupra libertăţii de circulaţie, în efortul de a limita răspândirea epidemiei cauzate de noul coronavirus, transmite duminică Reuters conform Agerpres.

Astfel, slovenilor li s-a cerut ca începând de luni să evite pe cât posibil părăsirea localităţilor în care se află. Excepţii fac cazurile de consult medical şi navetiştii. Conform noilor reguli, orice persoană care intră într-un loc public închis, precum magazinele alimentare, trebuie să poarte mănuşi de protecţie şi să aibă acoperite nasul şi gura cu o mască sau eşarfă.

Şcolile vor rămâne închise până se va constata o încetinire a epidemiei în Slovenia. Persoanele în vârstă pot merge să-şi cumpere alimente şi medicamente numai între orele 08:00 şi 10:00.

În ultimele două săptămâni, Slovenia a închis toate barurile, restaurantele, hotelurile, centrele sportive, instituţiile culturale şi magazinele, cu excepţia celor alimentare. De asemenea, autorităţile de la Ljubljana au introdus controale medicale la frontierele cu Italia şi Austria şi o carantină pentru 14 zile pentru toţi cetăţenii sloveni ce revin din zone de risc, precum Spania.

Până în prezent, în Slovenia au fost testate pozitiv cu SARS-CoV-2 un număr de 730 de persoane, iar 11 oameni au murit din cauza COVID-19.

Numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus în Serbia a ajuns la 741, iar 13 persoane şi-au pierdut viaţa din cauza COVID-19, a anunţat duminică celula guvernamentală de criză de la Belgrad, potrivit Hina.

Până în prezent, în Serbia au fost testate 2.462 pentru a identifica prezenţa virusului SARS-CoV-2.

În Serbia este în vigoare starea de urgenţă, iar autorităţile au impus o interdicţie de circulaţie între orele 17:00 şi 05:00 în timpul săptămânii şi între 15:00 şi 05:00 în weekend. Un număr de 1.253 de persoane au fost sancţionate pentru încălcarea interdicţiei de circulaţie.

În Croaţia, numărul de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus a crescut cu 56 în ultimele 24 de ore până duminică seară, ceea ce aduce la 713 numărul total de cazuri confirmate. Până în prezent şase pacienţi cu COVID-19 au decedat în această ţară.

Un număr de 26 de pacienţi sunt conectaţi la aparate de respiraţie artificială, iar 52 de pacienţi s-au vindecat.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Articole relationate

    Categorii populare