VESTE BUNĂ ȘI PENTRU MEHEDINȚENI: Aeroportul din Craiova va avea un nou terminal

Consiliul Judeţean Dolj are în plan mai multe investiţii la Aeroportul din Craiova, printre care construirea unui nou terminal de pasageri, o parcare pentru autoturisme, o autogară pentru mijloacele de transport în comun şi securizarea completă a aeroportului, după depăşirea, în premieră, a pragului de 500.000 de pasageri.

Consiliul Judeţean Dolj a transmis, duminică, printr-un comunicat de presă, că preşedintele acestei instituţii, Ion Prioteasa, şi vicepreşedintele Cosmin Vasile s-au întâlnit, alături de conducerea Aeroportului Internaţional Craiova (AIC), cu echipa proiectantului desemnat să elaboreze documentaţia pentru demersul de extindere a AIC, prin construirea unor noi terminale şi realizarea infrastructurii aferente.

”Creşterea spectaculoasă a volumului de activitate la Aeroportul Internaţional Craiova impune intrarea într-o nouă etapă pentru dezvoltarea acestui obiectiv strategic, de importanţă majoră pentru regiunea Oltenia. Anul trecut a fost depăşit pentru prima dată pragul de 500.000 de călători, AIC înregistrând în 2019 un trafic total de 514.544 de persoane. Demersul pe care ni l-am propus, alături de conducerea aeroportului, şi care este inclus, de altfel, şi în Master Planul General de Transport al României vizează realizarea unui pachet de investiţii, în centrul cărora se află construirea unui nou terminal de pasageri, care să răspundă pe deplin exigenţelor internaţionale în domeniu. Acesta va fi prevăzut cu propria platformă de îmbarcare-debarcare, cu cel puţin 12 locuri pentru aeronave şi o zonă specială pentru degivrarea avioanelor. De asemenea, prin proiect va fi amenajată o parcare destinată autoturismelor şi o autogară pentru mijloacele de transport în comun”, a transmis preşedintele CJ Dolj.

El a precizat că doreşte şi realizarea unui terminal pentru transportul de marfă, iar investiţiile vor mai include reabilitarea şi extinderea infrastructurii de mişcare, fie că este  vorba despre suprafeţele de rulare pentru aeronave, fie despre reconfigurarea sistemului de balizaj. Această investiţie urmează să fie realizată cu fonduri europene, în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM).

Ion Prioteasa a mai spus că tot prin intermediul POIM, a fost recent înaintată spre evaluare solicitarea de finanţare pentru un alt proiect, care are ca obiectiv securizarea completă a aeroportului.

“Cu o valoare totală de 16 milioane de euro, investiţia urmăreşte, printre altele, amenajarea unui drum tehnologic perimetral, prevăzut cu sisteme de iluminat şi de detecţie, reabilitarea şi extinderea sistemului de supraveghere în zona terminalelor, dar şi construirea unei remize pentru echipa de intervenţie rapidă“, a mai declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.

La rândul său, vicepreşedintele CJ Dolj, Cosmin Vasile, a spu că numărul de pasageri pe Aeroportul din Craiova a crescut de aproape 37 de ori în ultimii zece ani.

“Numărul de pasageri înregistrat în 2019 este de aproape 37 de ori mai mare decât în 2009, atunci când am început amplul proces de revitalizare a acestui obiectiv, mai întâi cu finanţare din surse proprii, apoi cu fonduri europene, printr-un proiect de peste 24 de milioane de euro. Un proces care este continuat în prezent prin investiţia de 6,4 milioane de euro pentru extinderea actualelor terminale ale aeroportului, susţinută tot din bugetul CJ Dolj”, a mai spus Cosmin Vasile.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Premierul finlandez: Încălcarea spațiului aerian finlandez de către dronele ucrainene este inacceptabilă

    Prim-ministrul finlandez Petteri Orpo a declarat că încălcarea spațiului...

    In timp ce economia românească se prăbușește cea a Serbiei a crescut cu 3% din PIB doar in primul trimestru

    Prim-vicepreședintele Guvernului Serbiei și ministrul Finanțelor, Siniša Mali, s-a...

    Războiul african intre China și Taiwan

    Taiwanul și China sunt implicate într-o luptă diplomatică privind...

    Kremlin: Rusia revine la o perioadă de confruntare foarte dură cu Europa

    Rusia revine la o perioadă de confruntare foarte dură...

    Cât va câștiga Rusia din creșterea prețurilor la petrol

    Veniturile bugetare suplimentare pentru Federația Rusă, datorate creșterii prețurilor...

    Prima victimă americană a războiului din Iran

    Compania aeriană low-cost Spirit Airlines şi-a încetat operaţiunile sâmbătă,...

    Consilierul pe securitate națională a lui Nicușor: România nu e vitală pentru SUA

    „Realitățile geopolitice globale sunt în evoluție”, a declarat Marius...

    Putin face o zonă turistică pentru jocuri de noroc

    Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat legea privind crearea...

    Articole relationate

    Categorii populare