Vela anunță cum ar fi rezolvat scandalul cu românii veniți în număr mare pe granița de Vest: ”S-au organizat convoaie de maxim 10 autoturisme flancate de echipaje de poliție și jandarmerie care i-au escortat până în județele de domiciliu”

Înainte de miezul nopții am intrat în videoconferință cu prefecții din toate județele și municipiul București, cărora le-am transmis deciziile și măsurile rapide de aplicat pentru fluidizarea traficului din frontieră și în țară. Astfel, s-au suplimentat medicii din punctele vamale și s-au evaluat epidemiologic toți cetățenii români și străini veniți din zonele cu focare de infecție cu COVID 19.Pentru aceștia s-au organizat imediat convoaie de maxim 10 autoturisme, flancate de echipaje de poliție și jandarmerie care i-au escortat până în județele de domiciliu, unde au fost așteptați de prefecți și autorități pentru a fi introduși în centrele de carantină. La ora 3.00, punctul de trecere a frontierei a fost liber!, a scris miercuri dimineață în jurul orei 4 pe facebook ministrul de interne Marcel Vela.

Şoferii care intră în România prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II au fost nevoiţi să aştepte aproximativ 50 de minute pentru tranzitare, în noaptea de marţi spre miercuri, din cauza controalelor sanitare efectuate de autorităţi, în contextul noului coronavirus.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Matei Filip Ionuţ, a declarat, pentru AGERPRES, că numărul celor care s-au prezentat la intrarea în ţară prin Nădlac II a fost mai mic în ultimele 24 de ore faţă de zilele obişnuite, însă pasagerii autoturismelor sau autocarelor completează chestionare cu privire la zonele din care vin şi sunt verificaţi din punct de vedere medical, astfel că se aşteaptă mai mult pentru tranzitare.

„În ultimele 24 de ore, prin punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II au efectuat formalităţile de frontieră aproximativ 11.000 de persoane pe sensul de intrare în ţară. Precizăm faptul că anul trecut în aceeaşi perioadă am avut pe sensul de intrare 14.000 de persoane, valorile de trafic fiind acum în scădere. În acest moment, formalităţile de frontieră se efectuează pe trei artere la intrarea în ţară prin PTF Nădlac II, iar timpul de aşteptare este de 40-50 de minute. Timpul de aşteptare mai ridicat înregistrat în acest moment este cauzat de măsurile suplimentare dispuse în punctele de frontieră în contextul noului coronavirus, respectiv verificările efectuate de către poliţiştii de frontieră, completarea formularului pus la dispoziţie de Direcţia de Sănătate Publică, precum şi măsurile dispuse de specialiştii acestei instituţii”, a declarat Matei Filip Ionuţ.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cel puțin 5 sinucideri la Comandamentul cibernetic al SUA

    Cel puțin cinci sinucideri au fost înregistrate într-o lună...

    Un nou scandal cu inteligența artificială: Meta a piratat o altă companiei

    Meta a anunțat miercuri că unul dintre modelele sale...

    Piața Mircea din Drobeta Turnu Severin își schimbă fața

    Comercianții din primul tronson al Pieței Mircea din Drobeta-Turnu...

    Trump întâlnire cu sponsorii: El trebuie să câștige viitoarele alegeri

    Președintele SUA Donald Trump, în timpul unei întâlniri private...

    Fostul ambasador ucrainean in SUA pus sub acuzare pentru îmbogățire ilegală

    Fostul viceprim-ministru al Ucrainei, fost ministru al Justiției și...

    Articole relationate

    Categorii populare