Vaticanul a publicat sâmbătă pentru prima dată informaţii despre proprietăţile sale imobiliare, dezvăluind că deţine peste 5.000 de proprietăţi, în cadrul celor mai detaliate dezvăluiri financiare făcute vreodată, transmite Reuters conform Agerpres.
Informaţiile au fost cuprinse în două documente, o declaraţie financiară consolidată pentru 2020 pentru Sfântul Scaun şi primul buget public pentru Administraţia Patrimoniului Sfântului Scaun (APSA).
APSA, un fel de birou de contabilitate generală, gestionează bunurile imobiliare şi investiţiile, plăteşte salariile şi acţionează ca birou de achiziţii şi departament de resurse umane.
Între cele două documente – fiecare cu un număr fără precedent de diagrame circulare, grafice şi hărţi – şi două interviuri explicative, Vaticanul a publicat peste 50 de pagini de material financiar.
Bilanţul de 30 de pagini al APSA arată că deţine 4.051 de proprietăţi în Italia şi aproximativ 1.120 în străinătate, fără a include ambasadele sale din întreaga lume.
Doar aproximativ 14% din proprietăţile sale din Italia au fost închiriate la preţul pieţei, în timp ce celelalte au fost închiriate la preţuri reduse, multe dintre ele angajaţilor Bisericii. Aproximativ 40% erau clădiri instituţionale, cum ar fi şcoli, mănăstiri şi spitale.
Documentele arată că APSA deţine proprietăţi ca investiţii în zone de lux din Londra, Geneva, Lausanne şi Paris.
Una dintre clădiri, situată în prestigiosul cartier londonez South Kensington, a dus la pierderi uriaşe după ce a fost cumpărată de Secretariatul de Stat al Vaticanului ca investiţie în 2014.
Marţi, va începe la Vatican procesul a 10 persoane implicate în achiziţionarea acesteia, printre care un cardinal proeminent. Aceste persoane sunt acuzate de infracţiuni financiare, printre care deturnare de fonduri, spălare de bani, fraudă, şantaj şi abuz de putere.
Părintele Juan Antonio Guerrero, şeful Secretariatului pentru Economie al Vaticanului (SPE), a declarat pentru site-ul oficial Vatican News că imobilul va fi vândut în curând.
Acesta a declarat că procesul va fi un „punct de cotitură” în ceea ce priveşte credibilitatea Vaticanului în materie economică şi că un eveniment similar nu s-ar mai putea repeta datorită măsurilor puse în aplicare de atunci.
Anul trecut, Papa Francisc a lipsit Secretariatul de Stat de controlul asupra fondurilor sale, transferându-le către APSA şi cu supravegherea SPE.
Un buget consolidat separat pentru Sfântul Scaun, publicat sâmbătă, arată un deficit de 64,8 milioane de euro în 2020, în scădere de la un deficit de 79,2 milioane în 2019.
Bugetul Sfântului Scaun include administraţia centrală a Bisericii Romano-Catolice, cunoscută sub numele de Curia, care supraveghează guvernarea Bisericii cu 1,3 miliarde de membri în întreaga lume, reprezentanţele sale diplomatice globale şi activităţile media.
Cetatea Vaticanului, ce include Muzeele Vaticanului şi Banca Vaticanului, are un buget separat.
Pentru a acoperi deficitul din 2020, aproximativ 50 de milioane de euro au fost luate din ”Obolo di San Pietro”, un fond de donaţii pentru a-l ajuta pe papă să desfăşoare activitatea Bisericii la nivel mondial.
Pandemia COVID-19 a afectat puternic veniturile Vaticanului în 2020.