Vasilcoiu (Ministerul Muncii): Aplicaţia „Blind Hub”, destinată accesului mai facil al persoanelor nevăzătoare pe piaţa muncii, a fost lansată

Aplicaţia „Blind Hub”, destinată accesului mai facil al persoanelor nevăzătoare pe piaţa muncii, a fost lansată joi, în aceeaşi zi cu publicarea în Monitorul Oficial a Ordinul ministrului Muncii prin care s-a stabilit procedura acordării de fonduri angajatorilor, în vederea accesibilizării locurilor de muncă pentru persoanele cu dizabilităţi, potrivit secretarului de stat în Ministerul Muncii, Cristian Vasilcoiu.

„Am participat pentru prima dată în urmă cu cinci ani la evenimentele ocazionate de Ziua Europeană pentru Viaţă Independentă. De fiecare dată a fost altfel. Astăzi, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi s-a organizat în Grădina Botanică din Capitală, unde a fost lansată, în colaborare cu Universitatea din Bucureşti, aplicaţia ‘Blind Hub’, destinată accesului mai facil al persoanelor nevăzătoare pe piaţa muncii. Tot astăzi a fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul ministrului Muncii prin care s-a stabilit procedura acordării de fonduri angajatorilor, în vederea accesibilizării locurilor de muncă pentru persoanele cu dizabilităţi”, a scris Vasilcoiu, pe pagina sa de Facebook.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare