Vărul liderului PNL Gheorghe Flutur numit de PSD director la CFR

Consilierul județean PNL Iași Sorin Flutur, vărul liderului PNL, Gheorghe Flutur, președintele CJ Suceava, a fost numit director general adjunct al sectorului „Guvernanță și Administrare” din cadrul CFR SA, scrie Reporteris.

Liberalul ieșean este, așadar, unul dintre cei patru mari adjuncți ai directorului general. Într-o guvernare PSD-ALDE surprinde numirea lui Flutur într-o poziție strategică la nivelul CFR. „Postul a fost înființat recent, în luna mai, în urma unei reorganizări. Am fost numit printr-o decizie a directorului general”, a declarat Flutur conform presei ieșene.

Sorin Flutur-foto va coordona zona comercială, cea de achiziții publice și cea de reprezentare externă. „Rămân și consilier județean. Chiar astăzi (marți – n.r.) mi-am luat liber de la București și am venit la Iași pentru a participa la o ședință de Consiliu Județean”, a spus liberalul.  Activitatea acestuia în CJ este cvasi-inexistentă, Flutur votând în linia partidului, fără luări de cuvânt sau inițiative proprii, mai susține presa din Iași.

Cariera în politică și administrație a liberalului ieșean se datorează, în mare măsură, mult mai cunoscutului său verișor Gheorghe Flutur de la Suceava, fost ministru al Agriculturii, senator în trei mandate și, pentru a doua oară, președinte al Consiliului Județean din nordul Moldovei. Cei doi mai au un verișor bine poziționat, Cătălin Flutur, actualul primar al Botoșaniului, aflat la al treilea mandat.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare