Vanghelie în instanță: Semnăturile plătite erau pentru Mircea Diaconu UPDATE: DECLARAȚIA AVOCATULUI PRIMARULUI

Primarul arestat al sectorului 5, Marian Vanghelie, a declarat joi în instanță că semnăturile pe care le-ar fi plătit în 2014 pentru alegerile europarlamentare nu au fost pentru Elena Băsescu, cum au spus procurorii DNA, ci pentru Mircea Diaconu, care a candidat independent la europarlamentare.

Primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie, i-ar fi cerut omului de afaceri Marian Dumitru, un apropiat al edilului, să strângă 10.000 de semnături pentru candidatura la alegerile europarlamentare a Elenei Băsescu. Asta arată, printre altele, magistraţii Curţii Supreme în motivarea deciziei prin care primarul a fost trimis în spatele gratiilor pentru 30 de zile.

„Cu referire la altă sumă plătită cash, Marian Dumitru a relatat că în anul 2012, când fiul inculpatului şi-a serbat majoratul, i-a dat aproximativ 95.000 euro cash, iar în primăvara anului 2014, inculpatul i-a cerut să strângă 10.000 de semnături pentru candidatura la alegerile europarlamentare a Elenei Băsescu, banii necesari acestei activităţi fiind scăzuţi din comisionul ce-i era cerut (…), suma plătită pentru cele 9.000 semnături strânse fiind de câte 15 lei/ semnătură”, se arată în motivarea judecătorilor.

UPDATE:

Unul dintre avocaţii lui Marian Vanghelie, Cătălin Dancu, a declarat că edilul şi-a schimbat declaraţia dată în faţa judecătorilor, el arătând că de fapt nu a ajutat la strângerea unor semnături pentru campania electorală a Elenei Băsescu, ci a lui Mircea Diaconu.

Iniţial, primarul Sectorului 5 a spus că a contribuit la strângerea mai multor semnături pentru candidatura la alegerile europarlamentare a Elenei Băsescu.

În sala de judecată, unde se analizează contestaţia lui Vanghelie la măsura arestului preventiv, primarul a revenit asupra declaraţiei şi a explicat că, de fapt, nu a strâns semnături pentru fiica cea mică a fostului preşdinte, ci pentru Mircea Diaconu, a spus avocatul Cătălin Dancu.

Apărătorul primarului Sectorului 5 a explicat că Marian Vanghelie a revenit asupra declaraţiei iniţiale întrucât, în primă fază, „se produsese o încurcătură”.Marian Vanghelie se află la instanţa supremă, unde se judecă contestaţia sa şi a vărului său, Mircea-Sorin Niculae, asociat şi administrator al mai multor societăţi comerciale, împotriva deciziei de arestare preventivă.

 

Primarul Sectorului 5 şi vărul său sunt în arest preventiv din 14 martie, în urma unei decizii luate de un judecător de drepturi şi libertăţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la cererea procurorilor DNA.

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Țoiu de pomană in SUA

    Timp de patru zile, între 13 și 16 iulie...

    Trump nemulțumit de numirea noului ministru de externe britanic

    Administrația președintelui american Donald Trump este nemulțumită de numirea...

    Noi investiții de 14 milioane euro in Mehedinți

    Astăzi, la sediul Consiliului Județean Mehedinți, în prezența directorului...

    Die Welt: Ucrainei i-a rămas puțin timp

    Conflictul din Ucraina se apropie de o etapă cheie,...

    General, Erou al Ucrainei, avertizează asupra situației tensionate din Armată

    Forțele Armate ale Ucrainei au nevoie de reforme urgente,...

    Justiția îi confiscă Congresul lui Bolo

    Curtea de Apel București a judecat astăzi apelul depus...

    Articole relationate

    Categorii populare