Vanghelie, dezvăluiri din biroul lui Ponta de la Guvern

Fostul primar al Sectorului 5, Marian Vanghelie, a dezvăluit la România TV culisele numirilor din justiţie în mandatul lui Victor Ponta la Palatul Victoria și nu numai.

„Ponta l-a trimis pe Rus la Kovesi să spună că el e omul. Nu ştiam că a recunoscut Rus că s-au văzut. S-a aflat în partid că Ponta s-a dus să o pună pe Kovesi cu Udrea şi cu Ghiţă. Eram în birou la guvern când era Ponta premier. Eu credeam că Ghiţă are alt interes, dar nu m-am băgat în discuţii. Discuţia şi cred că poate confirma Ghiţă. La un moment dat Ghiţă spunea că o vor americanii. Mă duceam la Ponta, el mă scana pe mine, mă duceam mereu la el. Mie îmi era frică de faptul că Ponta poate să îmi facă dosare. Ponta prin procurorul Niţu. Prin puterea lui Gabriel Oprea au numit şefii Parchetelor unde aveau interes. Totul se făcea cu accpetul lui Ponta, dar nu se băga că era fricos. Gabriel Oprea făcea numirile şi spera să ajungă şef la SRI. Oprea îi spunea lui Ponta că să facă ceva cu Vanghelie, că e golan, că e ţigan. Şi Victor cu capul în jos îi spunea să se ocupe. Aşa făcea despre mulţi. Gabriel Oprea a comandat în justiţie dinainte să intre în politică”, a dezvăluit Vanghelie.

„Marian Vanghelie: Dacă vreți vă pot mima o discuție între Victor Ponta și Gabriel Oprea. Imediat vă arăt.

Dan Andronic: Eu o să fiu Victor Ponta. Bună seara, domnule Oprea!

Marian Vanghelie: Victore, tre’ să faci ceva ca să scăpăm de Vanghelie. Ăsta-i golan, ăsta-i țigan, trebuie să scăpăm de el! Nu vezi ce face?

Marian Vanghelie: Victor Ponta stătea cu capul așa și zicea da, ai dreptate. Ocupă-te!”

„Când Băsescu era primar, Oprea intra la Curtea de Apel şi ştia ce se întâmplă acolo. Aţi auzit de şpriţurile lui Oprea cu procurorii seară de seară?”, a mai spus Vanghelie.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bibi și-a anulat vizita in SUA fiindcă Trump nu a vrut o întâlnire cu el

    Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu și-a anulat vizita planificată în...

    După ce s-a pupat cu Xi, Trump acuză China că l-a învins in alegerile prezidențiale din 2020

    China a încercat în repetate rânduri să influențeze rezultatele...

    Șeful ENI: Noua blocadă a Strâmtorii Hormuz schimbă peisajul energetic global

    Claudio Descalzi, CEO al companiei italiene Eni, a declarat...

    Rusia și China au făcut industria americană „knock-out cu heliu”

    Restricțiile introduse de Rusia și China la exporturile de...

    Articole relationate

    Categorii populare