Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orbán, a fost în avangardă în domeniul securităţii şi independenţei energetice, iar liderii europeni care se confruntă astăzi cu criza energetică ar fi trebuit pur şi simplu să urmeze exemplul său, a declarat marţi, la Budapesta, vicepreşedintele Statelor Unite, JD Vance, în cadrul conferinţei de presă comune susţinute cu premierul ungar la Mănăstirea Carmelită.
Vicepreşedintele american a subliniat că Statele Unite îşi doresc ca Europa să fie prosperă, ca energia să fie accesibilă pentru familiile europene şi ca continentul să devină independent energetic şi chiar dominant în acest domeniu.
JD Vance a declarat că va încerca, în măsura posibilităţilor, să-l sprijine pe Viktor Orbán în perspectiva alegerilor parlamentare.
„Este interesant să-i vezi pe liderii vest-europeni vorbind despre criza energetică, în timp ce ar fi trebuit doar să urmeze exemplul lui Viktor Orbán; atunci situaţia energetică ar fi fost mult mai puţin gravă în ţările lor”, a afirmat vicepreşedintele american.
El a adăugat că, deşi preţurile energiei sunt ridicate peste tot, acestea au crescut mult mai puţin în Ungaria decât în alte state europene, „datorită omului care stă lângă mine”.
Vicepreşedintele a vorbit şi despre cooperarea economică dintre Ungaria şi Statele Unite, subliniind că aceasta s-a intensificat în ultimii ani. Totuşi, a precizat că vizita sa nu are în primul rând un scop economic, ci unul moral, deoarece ceea ce reprezintă Statele Unite şi Ungaria sub conducerea lui Donald Trump şi Viktor Orbán este apărarea civilizaţiei occidentale şi a valorilor creştine.
„Nu am venit pentru ca ungurii să asculte de vicepreşedintele Statelor Unite. Dar vreau să transmit un mesaj, mai ales birocraţilor de la Bruxelles, care au făcut tot posibilul pentru a-i reduce la tăcere pe unguri, pentru că nu le place liderul care a apărat interesele acestora”, a declarat JD Vance.
Vicepreşedintele american a făcut referire şi la alegerile din Ungaria, afirmând că acestea ar reprezenta unul dintre cele mai grave exemple de ingerinţă externă.
JD Vance şi-a exprimat convingerea că Viktor Orbán va câştiga alegerile, dar a adăugat că, indiferent de rezultat, Statele Unite vor coopera cu orice guvern rezultat în urma scrutinului parlamentar.
Răspunzând la o întrebare privind războiul din Ucraina, JD Vance a declarat că Budapesta ar fi un loc potrivit pentru organizarea unor negocieri de pace între părţile aflate în conflict.
„Interesul principal al Europei, al Ucrainei, al Ungariei şi al Statelor Unite este ca acest război să se încheie cât mai curând posibil”, a declarat JD Vance.
El a considerat, totodată, că Europa a comis o greşeală atunci când s-a desprins de importurile de combustibili fosili din est.
