Vance despre negocierile din Alaska: Nimeni nu va fi fericit. Arme nu mai dăm Ucrainei decât dacă le plătesc europenii

Summitul dintre președintele american Donald Trump și președintele rus Vladimir Putin, programat pentru 15 august, este un succes major pentru diplomația americană, deoarece ar putea permite progrese în soluționarea conflictului ucrainean, a declarat duminică vicepreședintele american J.D. Vance.

„Aceasta este o realizare majoră pentru diplomația americană”, a declarat el pentru Fox News.

Potrivit acestuia, obiectivul SUA este „să încerce să găsească un fel de soluție diplomatică la conflict, astfel încât Ucraina și Rusia să poată trăi în pace”.

În opinia sa, niciuna dintre părți nu va obține tot ce își dorește de la înțelegere. „Nimeni nu va fi foarte fericit”, a spus Vance.

În plus, el consideră că, pentru ca diplomația să aibă succes, părțile nu ar trebui să se învinovățească reciproc pentru ceea ce s-a întâmplat, ci să se concentreze pe rezolvarea problemei.

„Nu este nevoie să ne arătăm cu degetul unii pe alții, să spunem că cineva are dreptate și cineva greșește”, a declarat vicepreședintele SUA.

De asemenea, el a subliniat că administrația americană nu intenționează să investească în înarmarea Ucrainei în viitor. „Dar dacă țările europene vor să cumpere arme de la noi pentru Ucraina – în regulă”, a adăugat Vance.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Articole relationate

    Categorii populare