Valeriu Zgonea și SRI

Omul numărul doi din PSD, Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților, este absolvent al Colegiului Naţional de Informaţii din subordinea SRI.

Valeriu Zgonea a urmat cursurile unui program de masterat, din care ar fi dobândit cunoştinţe generale în domeniul activităţii de informaţii, contrainformaţii şi securitate.

CITIȚI ȘI:Zgonea vrea urgent Legea Big Brother: Fără mandat de la judecător

Potrivit Serviciului Român de Informaţii, social-democratul este un expert în domeniul intelligence, transmitea recent Digi 24.

Vineri, Zgonea a fost acuzat voalat de fostul premier Victor Ponta că ar fi ofițer acoperit și ar încerca să pună mâna pe conducerea PSD.

Valeriu Zgonea a fost înainte de 1989 lăcătuş mecanic și mai apoi a avut nevoie de mai mulți ani să termine o facultate.

Valeriu Zgonea a angajat ca director la Cancelaria sa de la Camera Deputatilor, un specialist in spionaj si contraspionaj informational.

Este vorba despre Ruxandra Râmniceanu, expert in securitatea informationala, lector la Centrul de Strategii Aplicate si doctor in stiinte militare.

Conform datelor de pe site-ul Centrului de Strategii Aplicate, Ruxandra Ramniceanu „este expert pe problematica INFOSEC la Banca Nationala a Romaniei si a obtinut titlul stiintific de doctor in stiinte militare la Universitatea Nationala de Aparare – Facultatea de Comanda si Stat Major, in anul 2007.

Din 2012, presa a scris că Zgonea folosea un elicopter al SRI pentru deplasările în teritoriu. El se deplasa cu acest elicopter și în zone apropiate de București, ca de exemplu Prahova.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare