spot_img
7 C
București
sâmbătă, decembrie 21, 2024
AcasăActualitateValeriu Stoica acuză: Iohannis, președintele mediocrilor

Valeriu Stoica acuză: Iohannis, președintele mediocrilor

-

Fostul preşedinte al Partidului Naţional Liberal Valeriu Stoica susţine că trecerea moţiunii de cenzură „era cronica unei morţi anunţate” încă din anul 2014. El îl critică pe preşedintele Klaus Iohannis, despre care susţine că „a permis ca la conducerea PNL să existe oameni mediocri”. „A fost cu totul evacuată infrastructura intelectuală a PNL”, mai spune Valeriu Stoica conform news.ro.

- Reclama -

„Aş putea zice că se ştia că aşa va fi din decembrie 2014, pentru că atunci preşedintele PNL de la acea dată, Klaus Iohannis, a câştigat alegerile prezidenţiale – victoria nu a fost a lui, nici a PNL, au avut un merit oarecare şi PNL, şi Iohannis în acea campanie, dar victoria a fost a cetăţenilor României, a alegătorilor. Fără mobilizarea exemplară a alegătorilor în acel moment, preşedinte ar fi fost Ponta, nu Iohannis – aşadar exista o datorie a PNL şi a preşedintelui Iohannis faţă de aceşti alegători. În loc să înceapă reforma PNL în acel moment, pentru că avea autoritatea morală, Klaus Iohannis să demareze această reformă, a permis ca la conducerea PNL să existe oameni mediocri, a fost un interimat fără niciun fel de autoritate, nu s-a început reforma internă în PNL. Mai mult decât atât, în loc să se dea timp pentru această reformă, în decembrie 2015 s-a recurs la formula Cioloş, Cabinetul de tehnocraţi care practic a fost până la urmă perceput acel guvern ca fiind guvern PNL, deşi nu a fost aşa. PSD şi-a făcut jocurile. Dar acel an a fost pierdut pentru PNL, că nu a putut să facă reformă”, a afirmat Valeriu Stoica sâmbătă, într-o  emisiune la Digi 24. 

- Advertisement -

„Un partid care nu mai are o infrastructură intelectuală puternică nu e un partid, este o structură decerebrată”, mai spune fostul lider al partidului. Stoica a catalogat drept „o eroare” instalarea guvernului PNL în 2019, considerând că acest fapt a ajutat PSD să câştige alegerile din 2020.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img