UTI redefineste siguranța zborului: Tehnologie de ultimă generație, implementată la Aeroportul Iași

UTI Construction and Facility Management (UTI CFM), companie membră a Grupului TIU, anunță finalizarea proiectului de modernizare a sistemului de balizaj luminos (Airfield Ground Lighting – AGL), aducând infrastructura aeronautică la cele mai înalte standarde din țară.

Proiectul „Upgrade și eficientizare energetică – instalație de balizaj și iluminat platformă”, în valoare de 1,8 milioane de euro, a fost câștigat prin licitație publică, fiind realizat de Asocierea UTI Construction and Facility Management SA (lider de execuție) și Electroproiect (asociat – proiect tehnic și obținerea avizelor).

În cadrul lucrărilor, au fost înlocuite peste 670 de lămpi de balizaj încastrate pe pista Aeroportului Iași cu modele de ultimă generație, echipate cu tehnologie LED. Noile lămpi dispun de funcție antifrost, care le permite să se încălzească și să funcționeze în condiții de temperaturi scăzute, precum și de monitorizare individuală a fiecărei unități. Această modernizare îmbunătățește semnificativ iluminarea pistei în condiții de vreme rea și vizibilitate redusă, facilitează intervențiile de mentenanță și contribuie la reducerea costurilor energetice.

Totodată, sistemul de balizaj este acum conform Regulamentului 139 – EASA, asigurând un nivel superior de siguranță și conformitate operațională.

Pe lângă balizajul pistei, au fost instalate panouri luminoase LED pentru dirijarea aeronavelor la sol, iar sistemul de control și monitorizare la distanță a fost modernizat pentru a asigura o gestionare mai precisă și mai sigură a instalațiilor.

La rândul său, sistemul de iluminat al platformei de staționare a aeronavelor a fost modernizat prin înlocuirea a 32 de proiectoare existente cu echipamente noi, cu tehnologie LED, oferind un iluminat mai eficient și durabil.

În cadrul aceluiași proiect, UTI CFM a construit o sală tehnică nouă, dotată cu instalații de climatizare, iluminat și detecție la incendiu. În această incintă au fost instalate noile echipamente de automatizare, monitorizare și control ale sistemului de balizaj de ultimă generație.

Ne bucurăm că am dus la bun sfârșit un proiect extrem de important pentru aeroportul nostru. Au fost 2 luni de proiectare, 5 luni alocate lucrărilor de execuție, timp în care am înlocuit echipamente de balizaj din 2014 cu sisteme de ultimă generație, bazate pe tehnologie LED și monitorizare smart, precum și echipamente noi de iluminat la platforma aeronavelor. Această investiție va contribui semnificativ la creșterea nivelului de siguranță a traficului aerian pe Aeroportul Iași, precum și la eficientizarea consumului energetic. Dincolo de investițiile în infrastructură, conectivitate, energie verde și digitalizare, componenta operațională este esențială pentru a asigura un aeroport mai sigur și mai eficient, inclusiv în condiții meteorologice mai puțin favorabile. Mulțumim UTI Construction and Facility Management pentru profesionalism și dedicare, precum și echipei Aeroportului Iași, care a fost implicată activ pe tot parcursul derulării lucrărilor. Aceasta este o prima etapă, vom continua investițiile în siguranță și performanță operațională.”, a transmisDirectorul General al Aeroportul Iași, Romeo Vatră.

”Echipa UTI CFM a instalat pe Aeroportul din Iași cele mai moderne soluții de balizaj din țara noastră, ceea ce face ca operațiunile pe piste să se desfășoare cu un plus de siguranță în orice anotimp. Lămpile de balizaj cu LED asigură o iluminare mai puternică și mai clară, îmbunătățind vizibilitatea piloților și reducând riscul de accidente în condiții meteorologice dificile.

Un alt aspect extrem de important este eficientizarea consumului energetic cu până la 60%, după cum arată studiile asupra unor aeroporturi internaționale, un obiectiv pe care Aeroportul Iași îl va atinge cu succes prin acest sistem de ultimă generație. a declarat Directorul General al UTI Construction and Facility Management, Florin Dimitrescu. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Articole relationate

    Categorii populare