USR, Forța Dreptei și PMP au dat startul campaniei electorale în fața unei săli goale

Joi seara, la Timișoara, în sala Olimpia, trebuia să aibă loc un eveniment cu participare masivă, așa cum a fost anunțat în presă și pe rețelele sociale.

Mitingul organizat de USR, PMP și Forța Dreptei, cu ocazia Zilei Europei, s-a dovedit o mare dezamăgire.

Deși s-a dorit un start în forță al campaniei electorale, deci cu prezența în număr mare a membrilor celor trei formațiuni politice, dar și a susținătorilor, evenimentul de la Timișoara a fost cel mult unul modest.

Imaginile cu sala pe jumătate goală vorbesc de la sine.

Eșecul de organizare, dar și de mobilizare vorbește despre problemele interne pe care liderii de la București le ignoră în continuare.

Ne amintim demisiile în grup ale liderilor din țară atât din USR, cât și din PMP, din cauza acuzațiilor că Drulă și Tomac negociază strict în interes propriu. Din formațiunea lui Ludovic Orban au plecat, de asemenea, conducerile mai multor filiale.

Lipsa susținătorilor într-o sală care se dorea neîncăpătoare arată că în continuare există o ruptură între lideri și simpli membri, care au acuzat că listele de candidați s-au făcut din pix, că locurile pe liste s-au cumpărat sau că cei de pe liste nu îi reprezintă.

Ne amintim că la finalul anului trecut în USR a circulat chiar și o petiție internă cu semnăturile celor care contestau lista pentru europarlamentare. Ulterior, un membru marcant al partidului, Octavian Berceanu, a fost suspendat din partid pentru același motiv: a contestat lista.

Hot this week

Topics

Mai mult

    2 lideri ai PNL s-au amenințat cu bătaia

    Ce face disperarea pentru putere! La PNL se lasă...

    Reducerea finanțării europene pentru agricultura românească cu 6,5 miliarde euro: EFECTE

    România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de...

    Armistițiul energetic dorit de Trump a căzut

    Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor rusești, a declarat...

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Pariul pierdut al Lui Dumnezeu

    de Adriana Stoicescu, judecător Dacă te uiți la ce a...

    Casa Albă: Zelenski îl enervează pe Trump

    Liderul ucrainean Volodimir Zelenski îl „enervează” pe președintele american...

    Articole relationate

    Categorii populare