spot_img
sâmbătă, 28 februarie, 2026
-1.1 C
București

Următorul CJ? Unde au fost vineri procurorii DNA

Care va fi următorul Consiliu Judeţean în atenţia procurorilor DNA? Aceasta-i întrebarea.  Indicii temeinice indică că unul din Consiliile Judeţene vizate este CJ Botoşani. De câteva săptămâni, procurorii DNA sunt la Botoşani şi iau dosar după dosar şi cheamă funcţionarii la audieri.

turcanu

Se ştia până acum că procurorii DNA vizează cel puţin un dosar: cel legat de Casa de Creaţie, unde fostul şef a fost schimbat peste noapte din funcţie deoarece a refuzat să îi distribuie într-un spectacol pe fiul şi fiica cuplului care conduce judeţul Florin Ţurcanu (foto: preşedintele CJ Botoşani) şi deputatul PNL, Roxana Anuşca, soţia baronului, dar cei doi copii sunt din căsătorii anterioare.

Numai că vineri procurorii DNA au venit, din nou, la CJ Botoşani. Nu în vizită, ci să mai ia nişte dosare. Surse din CJ Botoşani citate de presa locală indică că noi dosare sunt instrumentate.  Printre altele este investigată afacerea Panourile.  Este vorba de sutele de panouri montate în faţa unor instituţii din municipiul reşedinţă, a primăriilor, dar şi pe drumuri, în care preşedintele CJ Botoşani îşi făcea reclamă.  Firma implicată în afacere ar fi avut legături cu Sorin Cornilă, preşedintele municipal al TNL Botoşani, dar în realitate lucrările le-au făcut alte firme.

Procurorii DNA ar mai fi ridicat şi acte privitoare la unele licitaţii câştigate de SC Cornell’s Floor SRL şi s-ar fi interesat şi de reabilitarea efectuată la Casa Ventura pe vremea mandatului lui Mihai Ţâbuleac, scrie Botosăneanul.

Preşedintele CJ Botoşani, Florin Ţurcanu, a fost condamnat cu suspendare într-o altă cauză.

Hot this week

Topics

Mai mult

    AI va omori motorul de căutare Google

    Directorul general al Condé Nast, Roger Lynch, a declarat pentru Financial...

    India, cuiul lui Pepelea intre Afganistan și Pakistan

    În noaptea de 27 februarie, ministrul pakistanez al Apărării,...

    Fritz, sedus de milițianul Caragea: Nu e numire politică, ci făcută de un minister

    Preşedintele USR, Dominic Fritz, a afirmat că numirea lui...

    Trump: Facem o „preluare amiabilă a Cubei”

    Statele Unite ar putea efectua o „preluare amiabilă a...

    Ungaria mută economic puternic in Serbia

    La forumul de afaceri ungaro-sârb sunt reprezentate 47 de...

    Articole relationate

    Categorii populare