Unul din ucigașii preotului din Normandia era sub supraveghere electronică pentru legături cu ISIS

Unul dintre agresorii jihadiști ai preotului asasinat marți în biserica sa din nordul Franței a fost identificat ca fiind Adel Kermiche, în vârstă de 19 ani și născut în Franța, a făcut cunoscut procurorul însărcinat cu ancheta, François Molins, citat de AFP transmite Agerpres.

Cel de-al doilea atacator încă nu a fost identificat oficial, a adăugat procurorul într-o declarație acordată presei. Magistratul a confirmat că Adel Kermiche a fost pus sub acuzare în martie 2015 pentru legături cu o organizație teroristă și a fost plasat sub supraveghere electronică la domiciliu.

Originar din regiunea unde a fost comis atentatul, Adel Kermiche a încercat în două rânduri, în 2015, să ajungă în Siria, a confirmat François Molins. Prima dată a fost reținut la 23 martie 2015 în Germania în timp ce se îndrepta spre Siria.

Predat Franței, el a fost pus sub acuzare la 28 martie și „plasat sub control judiciar cu interdicția de părăsi departamentul, obligația de a semna condica la comisariat și obligația de a urma un curs de pregătire sau o activitate profesională”, a detaliat procurorul.

Adel Kermiche a părăsit din nou domiciliul familial pe 11 mai. Pe numele lui a fost emis imediat un mandat internațional de arestare și a fost reținut pe 13 mai în Turcia, venind dinspre Geneva, a explicat magistratul.

În arest provizoriu până la 18 martie 2016, el a fost ulterior plasat sub control judiciar, consemnat la domiciliu sub supraveghere electronică, a adăugat François Molins.

El avea dreptul să iasă de luni până vineri între orele 08.00 și 12.30, iar în weekend și zilele de sărbătoare între orele 14.00 și 18.00. Adel Kermiche avea interdicția de a părăsi departamentul, trebuia să se prezinte o dată pe săptămână la comisariat și să predea cartea de identitate și pașaportul, a precizat procurorul.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare