Unul din cei mai importanți administratori de fonduri din lume va deschide un centru în Ungaria

Janus Henderson, unul din cei mai importanți administratori de fonduri din lume, va înființa la Budapesta cel mai mare centru al Uniunii Europene, care va fi şi primul său centru regional, creând patru sute de noi locuri de muncă înalt calificate, a anunțat, joi, la Budapesta, ministrul Afacerilor Externe și Comerțului, Péter Szijjártó, portivit unui comunicat al ministerului.

La anunțul investiției realizate de Janus Henderson, ministrul a relatat că firma de administrare a fondurilor, deținută de britanici, aduce în capitala Ungariei un centru de servicii pentru afaceri care îndeplinește și sarcini globale, creând patru sute de noi locuri de muncă care necesită calificări înalte.

Péter Szijjártó a subliniat: Acesta va fi cel mai mare centru al companiei din Uniunea Europeană și primul său centru din Europa Centrală și de Est, și va fi, de asemenea, al treilea ca mărime la nivel mondial. Janus Henderson lansează şi un program de formare în valoare de 1,6 miliarde de forinți, care va fi sprijinit de Guvernul ungar cu 620 de milioane de forinți, contribuind astfel la dezvoltarea forței de muncă ungară. Noul centru global al companiei Janus Henderson din Budapesta nu numai că îi va ajuta pe mai mulți tineri talentați să rămână acasă, asigurând oportunități bune de carieră, dar ne va ajuta să-i aducem înapoi pe mulți dintre ungurii talentați care și-au încercat norocul în străinătate. Ambasadele noastre din Londra și Dublin, împreună cu grupul de companii, pregătesc deja evenimentele la care compania se va prezenta talentelor ungare care lucrează în aceste sectoare în Marea Britanie, arătându-le că oportunități de carieră similare îi așteaptă şi acasă.

Ministrul de externe a subliniat că firma are zeci de milioane de clienți în întreaga lume, iar volumul activelor pe care le gestionează este dublu față de produsul intern brut (PIB) al Ungariei. El a menționat în acelaşi timp că ultima dată când o investiție similară a fost anunțată în Ungaria a fost acum opt ani, când un alt mare administrator de fonduri global a venit aici.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Articole relationate

    Categorii populare