UNJR: Atacurile la CCR pe tema mandatelor de supraveghere tehnică, un atac la democrație

Atacurile la adresa Curții Constituționale a României (CCR) pe tema mandatelor de supraveghere tehnică sunt un atac direct la democrație și trebuie să înceteze, se arată într-un comunicat al Uniunii Naționale a Judecătorilor din România (UNJR) transmis vineri AGERPRES.

„Atacurile unor oameni politici, precum și a unor jurnaliști la adresa Curții Constituționale, în urma declarării ca neconstituțional al articolului din Codul de Procedura Penală în baza căruia mandatele de supraveghere tehnică erau delegate altor organe ale statului, sunt un atac direct la democrație și statul de drept și trebuie să înceteze de îndată. Stat de drept înseamnă supremația legii, adică faptul că nimeni nu este mai presus de lege. Legea supremă în stat este Constituția, iar Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției”, se precizează în comunicat.

De asemenea, UNJR arată că presiunile la adresa CCR, precum și ”manipularea opiniei publice prin inocularea ideii că CCR ar afecta justiția”, reprezintă un atac direct la democrația din România și la adresa drepturilor și libertăților cetățenilor.

„Au existat membri din Parlamentul României, inclusiv foști sau actuali membri din Comisia de control al SRI, care au afirmat public că, în urma acestei decizii, România devine o țară nesigură. Afirmația este perfect tendențioasă și falsă, deoarece decizia CCR în cauză nu afectează activitatea SRI-ului pe segmentul de siguranța națională. Au existat apoi articole în presă, unele mai alarmiste ca altele, care amenințau că, în urma acestei decizii a Curții Constituționale, corupții condamnați vor ieși din închisori, insinuându-se astfel că, în numele luptei anticorupție, se poate încălca și Constituția. Cine afirmă, direct sau indirect, că lupta anticorupție permite încălcarea Constituției, aruncă în derizoriu tot ce înseamnă stat de drept și sabotează însăși legitimitatea acestei lupte”, se mai arată în comunicatul citat.

UNJR subliniază că decizia CCR se bazează pe principiul primatului legii, care prevede că o normă legală trebuie să fie clară, accesibilă și previzibilă, cu atât mai mult cu cât aduce atingere unor drepturi fundamentale.

„Cei care atacă Curtea Constituțională pentru că apară acest primat al legii, invocând tot felul de pericole, mult exagerate și închipuite, nu fac altceva decât să atace statul de drept, democrația și drepturile fundamentale ale tuturor românilor. Înfăptuirea justiției și lupta anticorupție nu se poate duce decât în cadrul prevăzut de Constituție, altfel nu mai vorbim despre democrație constituțională și stat de drept”, se mai precizează în comunicat.

În opinia UNJR, publicarea conținutului unei draft al motivării unei decizii fără ca acesta să fie asumat de judecători reprezintă o presiune la adresa membrilor CCR, care ar trebui sancționat de ONG-uri și de societatea civilă.

„Valorile și principiile atât a celor din presă cât și din societatea civilă sunt testate în momente de criză, când trebuie ales între legalitate și oportunitate. Reacțiile sau tăcerea unora în aceste momente au arătat cu adevărat valorile pe care le împărtășesc și promovează”, conchide UNJR.

Plenul CCR a admis pe 16 februarie, cu majoritate de voturi, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor din Codul de procedură penală care prevăd că supravegherea tehnică dispusă de procuror poate fi efectuată nu doar de „organul de cercetare penală sau de lucrători specializați din cadrul poliției”, ci și de „alte organe specializate ale statului”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Articole relationate

    Categorii populare