UNII ȘTIU SĂ SE PUNĂ PE HARTĂ: Miniştri de externe ai ţărilor membre ale Organizaţiei Statelor Turcice s-au întâlnit la Budapesta

Ungaria este pregătită să dezvolte cooperarea strategică în toate domeniile cu statele turcice, deoarece aceasta s-a dovedit foarte folositoare Ungariei şi până acum – a declarat miercuri, la Budapesta, ministrul afacerilor externe şi al comerţului exterior, Péter Szijjártó.

Conform comunicatului ministerului, în cadrul reuniuni informale a miniştrilor de externe ai Organizaţiei Statelor Turcice (OST), Péter Szijjártó a afirmat că Ungaria este mândră de istoria sa şi patrimoniul său cultural-istoric, prin urmare şi de elementele aferente, împărtăşite cu statele turcice.

El a considerat o onoare că OST îşi organizează summitul pentru prima oară în Europa şi într-o ţară cu statut de observator. A subliniat că, în vremurile turbulente actuale, într-o eră a primejdiilor, importanţa Eurasiei şi a Asiei Centrale a sporit extrem de mult şi în ceea ce priveşte securitatea energetică, economia şi rutele comerciale.

Ministrul afacerilor externe şi al comerţului exterior a reamintit că – în contrast cu cele de mai sus – în urmă cu cincisprezece ani, când prim-ministrul maghiar a vizitat în premieră Azerbaidjanul, Ungaria a fost criticată şi dăscălită cu vehemenţă de Occident. „Iar acum, aceiaşi oameni care la vremea respectivă au considerat gestul ca fiind superfluu, îşi predau ştafeta şi se împing la o parte în mod reciproc încercând să se fotografieze cu liderii voştri” – a spus el.

El a salutat faptul că şi ţările turcice fac parte din tabăra internaţională a păcii şi a mulţumit, în mod expres, conducerii Turciei pentru eforturile depuse în vederea instaurării păcii şi pentru cele două tentative reuşite de mediere.

Péter Szijjártó a subliniat că Ungaria doreşte să fie în continuare punctul de întâlnire important dintre Est, respectiv Vest şi că în această privinţă neutralitatea economică asigură succesul strategiei guvernamentale, deoarece a facilitat sosirea în Ungaria a companiilor chineze, japoneze, sud-coreene şi turceşti, alături de investitorii germani, americani şi austrieci.

El a menţionat că, de când Ungaria participă cu statut de observator în activitatea OST, schimburile comerciale dintre Ungaria şi statele turcice s-au dublat, însumând acum cinci miliarde de dolari.

În cele din urmă, el a relevat – de asemenea – că în prezent 1436 de studenţi bursieri originari din statele turcice studiază în cadrul universităţilor maghiare.

Ministrul a precizat că statele turcice contribuie în mare măsură la securitatea energetică a Ungariei, dând ca exemplu faptul că anul trecut s-a demarat livrarea spre Ungaria şi a gazelor naturale de provenienţă azeră şi turcă; iar compania ungară de petrol şi gaze MOL a început extracţia de gaze naturale în Kazahstan; în timp ce Uzbekistanul şi Kârgâzstanul au decis să construiască centrale nucleare intenţionând să utilizeze şi tehnologii maghiare.

„Ungaria este pregătită să dezvolte cooperarea strategică cu statele turcice, suntem pregătiţi pentru aceasta în toate domeniile. Ne vom intensifica schimburile comerciale, vom primi mai mulţi studenţi şi vom încuraja investiţiile reciproce” – a conchis el.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Zelenski a lovit cu o bombă in Monaco

    Trei persoane au fost rănite, dintre care două grav,...

    Când ar putea avea loc alegerile anticipate din Serbia?

    Alegeri parlamentare anticipate vor avea loc în Serbia peste...

    Bulgaria a alungat avioanele militare americane: Fără vize in America sau plecați

    Ministrul bulgar al Apărării, Dimitar Stoyanov, a declarat astăzi...

    Microsoft a pierdut 570 miliarde de dolari

    Acțiunile Microsoft sunt pe cale să înregistreze cea mai...

    Prostia cu reducerea tichetelor de vacanță: Statul pierde bani

    Numărul apartamentelor de închiriat autorizate de pe Litoral s-a...

    Cioloș se visează Titulescu

    „𝐂𝐚𝐧𝐝𝐢𝐝𝐚𝐭𝐮𝐫𝐚 𝐥𝐮𝐢 𝐃𝐚𝐜𝐢𝐚𝐧 𝐂𝐢𝐨𝐥𝐨𝐬̦ 𝐥𝐚 𝐬̦𝐞𝐟𝐢𝐚 𝐅𝐫𝐚𝐧𝐜𝐨𝐟𝐨𝐧𝐢𝐞𝐢 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐜𝐞𝐚...

    Ruptură in tabăra lui Macron înainte de prezidențiale

    Purtătoarea de cuvânt a Guvernului francez, Maud Bregeon, a...

    Articole relationate

    Categorii populare