Cel mai mare program de reducere a impozitelor din Europa, cel din Ungaria asigură un progres financiar semnificativ pentru aproximativ un milion de familii, 650 000 de mame cu doi copii şi 250 000 de mame cu trei copii, prin extinderea scutirii de impozit pe venit (SZJA) şi prin dublarea alocaţiilor fiscale pentru copii, a declarat, luni dimineaţă, Balázs Hankó, ministrul Culturii şi Inovării, în emisiunea matinală a canalului de ştiri M1 al postului public de televiziune din Ungaria.
După ce guvernul a introdus deja scutirea pe viaţă la impozitul pe venit pentru mamele sub 30 de ani şi, începând din ianuarie 2020, pentru mamele cu patru copii, acum extinde această măsură şi pentru mamele cu doi şi trei copii. În cazul mamelor cu trei copii, măsura va intra în vigoare din octombrie anul acesta, iar pentru cele cu doi copii implementarea se va face treptat, începând din ianuarie anul viitor. Detaliile exacte ale implementării vor fi stabilite săptămâna aceasta în cadrul discuţiilor cu organizaţiile familiale, a adăugat ministrul.
Guvernul va oferi, de asemenea, scutirea de impozit pe venit pentru indemnizaţia de îngrijire a nou-născutului (CSED) şi indemnizaţia de îngrijire a copilului (GYED), iar alocaţiile fiscale pentru copii vor fi dublate în două etape, de la 1 iulie şi apoi de la 1 ianuarie 2026. Astfel, suma lunară pentru doi copii va creşte la 80 000 de forinţi (991 lei), iar pentru trei sau mai mulţi copii la 198 000 de forinţi (2 453 lei).
Scutirea de impozit şi dublarea alocaţiei fiscale reprezintă o sursă suplimentară lunară de 130 000 de forinţi (1 610 lei) pentru familiile cu doi copii şi de 190 000 de forinţi (2 354 lei) pentru familiile cu trei copii, a precizat ministrul.
Balázs Hankó a subliniat că un element esenţial al politicii familiale din Ungaria este că resursele nu sunt oferite, ci sunt lăsate familiilor. Mesajul acestui pachet de măsuri este că asumarea creşterii copiilor nu trebuie să reprezinte un dezavantaj financiar, ci un avantaj pentru familii, a adăugat politicianul.
