Ungaria: România îngreunează îmbunătăţirea relaţiilor

România a făcut o declaraţie care îngreunează îmbunătăţirea relaţiilor bilaterale, a declarat ministrul ungar de externe şi al comerţului exterior, miercuri, pentru agenţia ungară de presă MTI, ca reacţie la comunicatul de miercuri al Ministerului Afacerilor Externe din România.

Potrivit informării, MAE a emis un comunicat cu privire la

întrevederea de marţi a ministrului ungar de externe şi al
colegului său român, Teodor Meleşcanu.

Întâlnirea a avut loc cu ocazia reuniunii informale a
miniştrilor de externe din ţările Organizaţiei pentru Securitate şi
Cooperare în Europa (OSCE), la lacul Štrba din Slovacia.

Partea română a scris în comunicat că Péter Szijjártó “a
solicitat ignorarea deciziilor instanţelor judecătoreşti şi
intervenţia statului român în justiţie”, iar Teodor Meleşcanu a
reamintit omologului său ungar că într-un stat democratic, cu stat
de drept funcţional şi care respectă valorile europene şi,
implicit, principiul separaţiei puterilor în stat, nu este
acceptabilă o intervenţie a Guvernului în Justiţie.

Ca reacţie, Péter Szijjártó a spus: într-un stat de drept care
respectă valorile europene, sunt pedepsiţi nu cei care demonstrează
paşnic la un cimitir, ci cei care îi atacă pe aceştia.

Şeful diplomaţiei ungare a declarat, totodată, că este de
datoria Parlamentului şi Guvernului României să facă tot ceea ce
este posibil şi să creeze un cadru juridic adecvat pentru ca
minorităţile să îşi poată exercita drepturile şi ca membrilor unei
comunităţi etnice să nu li se aplice, în mod discriminatoriu,
amenzi “în cuantumuri exorbitante”, numai pentru folosirea
simbolurilor proprii.

Hot this week

Topics

Mai mult

    PRO Tv propagandă pro Bolo, Esca și Otravă contract de mii de euro de la Oradea

    Jurnalistul și scriitorul Ion Cristoiu a reacționat dur după dezvăluirea...

    Ucrainienii și-au cerut scuze lituanienilor pentru un incident cu drone. României, NU

    Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei,...

    O mega prostie legislativă se pregătește in Senat

    Realitatea e că, în timp ce toată lumea se...

    Ministrul italian al Apărării: Vom ajuta Ucraina, dar nu poate câștiga războiul

    Italia va continua să ajute Ucraina, aflată în război...

    Kremlin: Ultimele semne ale agoniei regimului de la Kiev

    Regimul de la Kiev se află în agonie și...

    Livrările de gaz natural lichefiat rusesc către țările europene sunt in creștere

    Livrările de gaz natural lichefiat (GNL) rusesc către țările...

    Rubio: Ucraina nu are acces la Starshield, versiunea militară a Starlink

    Ucraina nu are acces la Starshield, versiunea militară a...

    Articole relationate

    Categorii populare