spot_img
miercuri, 14 ianuarie, 2026
-3.9 C
București

Ungaria pregătește un spectacol din vizita Papei la Budapesta

Sute de mii de oameni sunt aşteptaţi să participe la slujba pe care Papa Francisc o va susţine pe data de 30 aprilie, în Piaţa Kossuth din Budapesta, a declarat cardinalul Péter Erdő, arhiepiscop de Esztergom şi Budapesta, miercuri, pentru agenţia ungară de presă MTI.

Péter Erdő a explicat că în Piaţa Kossuth vor putea fi asigurate 20 000 de locuri pe scaune, însă la slujba papală pot participa sute de mii de oameni care urmează să stea în picioare, în piaţă sau pe străzile din jur.

“Aşteptăm credincioşi şi pelerini din toată ţara, dar şi de peste graniţe”, a spus cardinalul, care şi-a exprimat speranţa că vestea bună a slujbei papale “va ajunge şi la păturile mai largi”.

Péter Erdő a relatat, de asemenea, că în cea de-a doua zi a vizitei papale, sâmbătă seara, Papa Francisc va întâlni aproximativ 15 000 de tineri în Arena Sportiva “Papp László”.

Din fiecare dieceză vor sosi delegaţii ale unor şcoli catolice şi ale altor comunităţi, conferinţa episcopală urmând să discute la începutul săptămânii viitoare despre numărul tinerilor care vor putea participa la eveniment, din partea fiecăreia dintre dieceze, a explicat Péter Erdő.

Cardinalul a spus că la întâlnirile desfăşurate în Bazilica Sfântul Ştefan şi Biserica Sfânta Elisabeta din piaţa Rózsák, numărul participanţilor va fi limitat din cauza capacităţii bisericilor, însă evenimentele vor putea fi urmărite pe un ecran amplasat în piaţă din faţa bisericilor. Iar atunci când Papa Francisc va părăsi biserica – chiar dacă nu vor fi posibile discuţii personale cu acesta – credincioşii vor avea ocazia să îl întâmpine personal, într-o formă sau alta.

Cardinalul le-a cerut tinerilor şi tuturor credincioşilor ca pregătindu-se de întâlnirea cu papa, la finalul fiecărei liturgii să solicite împreună harul lui Dumnezeu pentru ca vizita sfântului părinte “să fie, cu adevărat, o sursă de reînnoire spirituală”. Conferinţa episcopală va emite şi o rugăciune specială pentru asta, a adăugat Péter Erdő.

La întâlnirea care va avea loc în Arena Sportivă “Papp László” şi la liturghia care va fi susţinută duminică dimineaţă, în Piaţa Kossuth, “sunt invitaţi în mod special tinerii”, a subliniat cardinalul. Un element important al pregătirii acestora este “să acorde o atenţie şi o spiritualitate sporită” postului şi sărbătorii pascale din acest an, astfel încât să îl poată întâlni pe Papa Francisc întăriţi de această experienţă, a adăugat Péter Erdő.

Papa Francisc va vizita Ungaria între 28 şi 30 aprilie.

Hot this week

Topics

Mai mult

    52 miliarde de euro, necesarul de finanţare total al României în 2026

    Guvernul estimează că se va împrumuta cu cel puţin...

    Întâlnire secretă între fiul fostului șah al Iranului și omul lui Trump

    Emisarul prezidențial american Steve Witkoff a avut o întâlnire...

    Americanii testează dispozitivul sindromului Havana

    Departamentul Apărării al SUA a petrecut peste un an...

    Banii dați in secret de Cehia Ucrainei

    Fostul guvern ceh, condus de Petr Fiala, a alocat...

    LOVITURĂ PENTRU ZELENSKI: Deputații au refuzat un ministru

    Deputații ucraineni nu au aprobat astăzi numirea ministrului Apărării,...

    Trump supărat pe procurorul general

    Președintele american Donald Trump a criticat-o în repetate rânduri...

    Articole relationate

    Categorii populare