Ungaria pregătește un pachet de legi pentru protejarea independenţei ţării: Ținta ONG-urile și partidele finanțate din străinătate

Independenţa Ungariei trebuie păstrată prin toate mijloacele, iar încercările externe de a obţine influenţă trebuie împiedicate, a subliniat Máté Kocsis, liderul grupului parlamentar Fidesz, în cadrul emisiunii matinale „Vasárnapi újság”, difuzată la postul public Radio Kossuth.

În acest context, politicianul a precizat că în sesiunea din toamnă a Parlamentului intenţionează să prezinte un pachet de legi pentru protejarea independenţei ţării. Acesta are ca scop asigurarea că, în viitor, legea va putea trage la răspundere acele organizaţii – în multe cazuri pseudo-civile – care sunt finanţate din străinătate, precum şi acele partide şi persoane care au apărut şi în jurul lui Gergely Karácsony, primarul general al capitalei ungare.

Liderul grupului parlamentar a amintit că, în anul 2022, partidele de stânga din Ungaria şi-au făcut campanie electorală cu dolari şi euro din SUA şi din alte surse. Acesta a precizat că, din anul 1990, a existat un consens între partide că nu vor folosi bani de la grupuri de influenţă străine pentru poziţii de putere politică şi publică. Anul trecut însă, a ieşit la iveală că acest lucru s-a schimbat şi, “după incidentul care i-a indignat pe mulţi”, fenomenul trebuie să fie limitat.

Máté Kocsis a subliniat că, de fapt, este vorba despre o extindere a Legii electorale, deoarece organizaţiile care pornesc în cursa electorală fără să fie partide pretind că legislaţia nu se referă şi la ei în ce priveşte gestionarea fondurilor, ceea ce reprezintă “în mod evident o eludare a mediului juridic actual”. În viitor, organizaţiile pseudo-civile care candidează la alegeri vor fi supuse aceloraşi reguli privind contabilitatea, funcţionarea şi finanţarea, ca în cazul partidelor politice.

Liderul grupului parlamentar Fidesz a declarat că legea ar putea fi numită chiar Legea anticorupţie politică, deoarece politicieni de stânga din Ungaria sunt finanţaţi din surse externe, necunoscute, pentru a obţine puterea în Ungaria şi pentru a oferi unor grupuri economice din străinătate avantaje economice în detrimentul ţării.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Președintele Curții de Apel din Anvers: Belgia e un narco stat mafiot

    Președintele Curții de Apel din Anvers, Bart Willocks, a...

    Tucker Carlson: Israelul poate distruge NATO

    Jurnalistul american a declarat că există legături directe între...

    Americanii sunt supărați pe Israel după atacurile asupra depozitelor petroliere iraniene

    Atacurile israeliene asupra instalațiilor de depozitare a petrolului din...

    Se va opri jefuirea românilor de companiile de telefonie?

    Operatorii de telefonie vor trebui să factureze serviciile calculate...

    Explozia prețului la carburanți din Orient nu a avut încă loc

    Creșterea prețurilor la carburanți din ultimele zile nu reflectă...

    Articole relationate

    Categorii populare