Ungaria nu vrea împrumuturi din PNRR, România vrea 16 miliarde euro

Ungaria a decis să folosească numai granturile ce-i revin din Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă (RRF) cuprins în fondul european de relansare, nu şi creditele, întrucât aceste împrumuturi nu sunt adecvate obiectivelor naţionale ale acestei ţări, a declarat secretarul de stat ungar pentru afaceri europene Szabolcs Agosthazy.

Împrumuturile accesibile din fondul european de relansare sunt ”relativ ieftine”, a admis oficialul ungar, dar nu costul acestor împrumuturi este dezavantajul, ci mai degrabă ”orientarea sectorială şi termenul pentru utilizarea” lor, a explicat el într-un interviu acordat cotidianului economic Vilaggazdasag, citat luni de agenţia MTI.

”Am elaborat programe de dezvoltare anterior într-o schiţă în care accesam volume considerabile de credite. În acest timp, pe măsură ce negociam cu Comisia Europeană, a devenit tot mai clar că produsele de creditare oferite de UE nu se potriveau perfect cu atingerea obiectivelor guvernului ungar”, a adăugat secretarul de stat.

El a remarcat faptul că majoritatea celor 27 de state membre ale UE au în această chestiune o poziţie similară cu cea a Ungariei, precizând că numai cinci dintre aceste state intenţionează să folosească total sau parţial împrumuturile din planul european de relansare.

”Nu a fost o decizie politică, ci pur şi simplu o politică pe care guvernul a decis-o după ce biroul premierului (Viktor Orban) şi Ministerul de Finanţe au examinat împreună condiţiile Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă. Am constatat că aceasta nu este în prezent cea mai adecvată resursă pentru implementarea obiectivelor naţionale” ale Ungariei, a mai explicat Szabolcs Agosthazy decizia Budapestei de a nu folosi creditele din planul european de relansare.

Ungaria a transmis săptămâna trecută Comisiei Europene planul său naţional de redresare şi rezilienţă (PNRR) pentru suma de 7,2 miliarde de euro, care corespunde numai granturilor ce revin Ungariei din fondul european de relansare ‘NextGenerationEU’ în valoare de 750 de miliarde de euro, guvernul ungar anunţând că ”deocamdată” nu va accesa şi creditele, pentru a evita creşterea datoriei.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Președintele finlandez: I-am transmis telefonic lui Putin mesaje de la Kiev

    Președintele finlandez Alexander Stubb, într-un interviu acordat publicației Yle,...

    Consilierul președintelui polonez: UE tace

    Comentând criza judiciară din țară, consilierul prezidențial polonez Alvin...

    Mossad în ancheta privind presupusa influență străină in alegerile din Israel: Qatar și Turcia bănuite

    Serviciul de informații israelian Mossad s-a alăturat anchetei serviciului...

    Povestea crizei constituționale din Polonia

    În martie, parlamentul polonez a ales șase noi...

    Trump: Niște oameni nebuni cer sancțiuni împotriva Rusiei

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că consideră apelurile...

    Jarosław Kaczyński: Dacă președintele se ridică la înăltimea situației vom câștiga

    Jarosław Kaczyński, liderul partidului de opoziție Lege și Justiție...

    Sfântul Român din Notre Dame și Sacré Cœur din Paris. Reportaj video de Andrei Bădin

    Știați că în inima celebrei Catedrale Notre-Dame din Paris,...

    Articole relationate

    Categorii populare