Ungaria nu permite sârbilor din Italia să tranziteze țara pentru a se întoarce acasă. Și românii au parte de același tratament

Ungaria nu poate, nici în continuare, să permită intrarea în ţară a celor care sosesc din Italia, astfel că îi va refuza la graniţă şi pe cetăţenii sârbi care sosesc de acolo şi care doresc să se întoarcă în Serbia prin tranzitarea Ungariei, a declarat premierul ungar Viktor Orbán, prin intermediul unui video publicat duminică pe pagina sa de Facebook, transmite agenția maghiară de știri MTI.

Duminică dimineaţă, Orbán a călătorit la Belgrad, unde a fost
primit de către preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic. După
întrevedere, şeful guvernului de la Budapesta a înregistrat un
scurt mesaj video în faţa Ambasadei Ungariei la Belgrad.

Premierul a spus: împreună cu preşedintele sârb, au făcut
schimb de experienţă cu privire la modul de abordare a problemei
epidemiei de coronavirus.

Orbán a specificat că au şi un subiect comun: graniţa dintre
Ungaria şi Serbia. Au convenit ca traficul de marfă să continue şi
în cele ce urmează, dar cu aplicarea unor măsuri de securitate.

Prim-ministrul maghiar a adăugat însă şi faptul că Ungaria nu
poate, nici în continuare, să permită intrarea în ţară a celor care
sosesc din Italia, deci nici cetăţenilor sârbi care sosesc de acolo
şi care doresc să se întoarcă în Serbia.

“Am solicitat preşedintelui Serbiei să dea dovadă de
înţelegere, graniţa Ungariei cu Italia rămâne, şi în continuare,
închisă”, a subliniat Viktor Orbán.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandalul ouălor cu picioare ale lui Fritz

    Instalațiile decorative amplasate în Piața Unirii au generat un conflict artistic,...

    Fost analist CIA: Războiul din Iran va crea o criză economică fără precedent

    Consecințele economice ale atacului lansat de Statele Unite și...

    Tatăl lui Elon Musk vrea să conducă o colonie de sud-africani în Rusia

    Tatăl lui Elon Musk, Errol, intenționează să organizeze și...

    Inteligența artificială nu a ajutat America in Iran

    Speranțele SUA pentru un război „fără contact” cu Iranul,...

    Bătălia pentru postul de ambasador american in Rusia și cine joacă

    Emisarul prezidențial american Steve Witkoff influențează procesul de selecție...

    Demonstrații uriașe in Irak împotriva intervenției americane in Iran

    Zeci de mii de susținători ai influentului cleric șiit...

    Articole relationate

    Categorii populare