Ungaria mută pentru turiștii chinezi

China Eastern Airlines, ocupanta locului şapte în topul celor mai mari companii aeriene ale lumii, va introduce zboruri directe pe ruta Shanghai-Budapesta în vara anului următor, a declarat, luni, ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, transmite MTI.

Potrivit oficialului ungar, China Eastern ar urma să opereze patru zboruri pe săptămână pe ruta Shanghai-Budapesta.

Peter Szijjarto a subliniat că China a devenit ţara care trimite cei mai mulţi turişti la nivel mondial, iar numărul turiştilor chinezi care vizitează Europa este aşteptat să crească cu 70% în următorii cinci ani. Szijjarto a subliniat însă că există o competiţie acerbă în rândul ţărilor pentru a-i atrage pe turiştii chinezi, care sunt renumiţi pentru sumele mari pe care le cheltuie.

Pentru dezvoltarea turismului, autorităţile de la Budapesta au făcut o prioritate din deschiderea unor legături aeriene directe. În prezent, singura legătură aeriană directă între Ungaria şi China sunt zborurile pe ruta Budapesta-Beijing.

Potrivit lui Peter Szijjarto, în primele opt luni ale acestui an, numărul turiştilor chinezi care au vizitat Ungaria a crescut cu 14%, iar pe ansamblul acestui an prognozele indică un număr de peste 250.000 de vizitatori. Oficialul ungar a subliniat însă că Cehia se aşteaptă la 500.000 de vizitatori chinezi în acest an, iar Praga are deja legături aeriene directe cu trei oraşe chineze.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Articole relationate

    Categorii populare