Ungaria mută în războiul cerealelor: Capacitatea portului Constanţa este ocupată la maxim, rutele slovace şi româneşti sunt saturate, iar nivelul scăzut al apei pe Dunăre şi pe Tisa face ca transportul maritim cu vaporul să nu poată fi complet previzibil

Terminalul feroviar de la Fényeslitke va juca un rol important în asigurarea continuităţii exporturilor de cereale din Ucraina, întrerupte din cauza războiului, şi prin aceasta în atenuarea crizei alimentare mondiale, a declarat, marţi, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, Péter Szijjártó, conform unui comunicat remis de minister.

Luând cuvântul la inaugurarea centrului de comutare a ecartamentului feroviar al companiei East-West Intermodal Logistics S.A., ministrul a subliniat că investiţia a fost lansată într-o perioadă în care cooperarea între Est şi Vest avea încă perspective serioase, când se părea că schimburile comerciale între China şi Europa se vor putea extinde nestingherit în perioada următoare.

El a spus că proiectul a căpătat o nouă semnificaţie odată cu izbucnirea războiului, iar scopul său iniţial s-a schimbat, deoarece, în prezent, una din sarcinile cele mai importante pentru securitatea globală este garantarea continuităţii exportului de cereale din Ucraina, care necesită rute de transport rapide şi eficiente.

Ministrul a precizat că terminalul va juca, prin urmare, un rol major în transportul de cereale din Ucraina către destinaţii din întreaga lume.

“Capacitatea portului Constanţa este ocupată la maxim, rutele slovace şi româneşti sunt saturate, iar nivelul scăzut al apei pe Dunăre şi pe Tisa face ca transportul maritim cu vaporul să nu poată fi complet previzibil”, a subliniat el.

“Traseul care leagă terminalul de la Fényeslitke de porturile din nordul Adriaticii este modalitatea cea mai rapidă şi mai eficientă de a garanta securitatea aprovizionării cu alimente în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii”, a afirmat el.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Procurorul general al Ucrainei a demisionat in urma unei anchete anticorupție

    Procurorul general al Ucrainei, Ruslan Kravchenko, a demisionat, potrivit...

    Mitingul anti AfD de la Berlin, un eșec

    Câteva mii de persoane s-au adunat luni seară la...

    PLEACĂ MILIARDARII DIN UK DIN CAUZA TAXELOR MARI: Al treilea cel mai mare contribuabil al Marii Britanii se mută in Grecia

    Miliardarul Chris Rokos, fondatorul fondului speculativ Rokos Capital Management,...

    Negociatorii americani i-au anunțat pe francezi că după alegerile din Rusia Moscova e dispusă la negocieri

    Negociatorii americani au declarat părții franceze, la discuțiile de...

    Regiunea care atrage companiile de tehnologie

    Regiunea Patagonia din Argentina atrage un interes tot mai...

    Articole relationate

    Categorii populare