spot_img
3.8 C
București
marți, decembrie 10, 2024
AcasăAnalizeUngaria își continuă marele plan privind creșterea natalității

Ungaria își continuă marele plan privind creșterea natalității

-

Anul 2018 va fi anul familiilor, motiv pentru care Guvernul Ungariei va acorda o atenţie sporită familiilor maghiare, a declarat marţi în cadrul unei conferinţe de presă la Budapesta ministrul ungar al resurselor umane, transmite agenția de presă maghiară de știri MTI.

- Reclama -
Zoltán Balog a subliniat că una dintre cele mai de succes politici derulate de guvernul de la Budapesta se referă la familie, care a primit o atenţie deosebită începând din 2010. În ultimii şapte ani au fost dublate alocările financiare către acest domeniu, ajungându-se la două mii de miliarde de forinţi anual, adică 4,9 % din PIB. În comparaţie, acest procent este în medie aproape jumătate – 2.55 % – în restul ţărilor Uniunii Europene.

Guvernul Ungariei s-a străduit să ofere sprijin financiar şi moral tinerelor familii, celor care se pregăteau să îşi facă un cămin şi să aibă copii, familiilor numeroase, celor care se întorceau la serviciu după concediul de creştere a copilului, precum şi vârstnicilor.

- Advertisement -

Ministrul a amintit şi de acţiunile care vor fi intreprinse în 2018 referitor la familii. Anul viitor reducerea la impozitele plătite de familiile cu doi copii va creşte cu cinci mii de forinţi, ajungând la 35 de mii de forinţi. De asemenea, începând cu luna ianuarie va fi mărit cuantumul sprijinului financiar şi al obligaţiunilor pentru bebeluşii născuţi în afara Ungariei, dar care au cetăţenie ungară. Acordarea indemnizaţiei de creştere a copilului pentru femeile care nasc în perioada studiilor superioare se va face timp de doi ani şi va fi extins şi programul privind fertilizarea in vitro.

Pe lângă toate acestea, familiile în care se naşte al treilea copil sau al patrulea (şi aşa mai departe) vor beneficia de o reducere a creditelor ipotecare de un milion de forinţi pentru fiecare nou-născut, iar mamele care au credite de studii – în funcţie de numărul copiilor născuţi – pot cere suspendarea rambursării sau chiar degrevarea de aceste obligaţii financiare.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img