Ungaria face referendum împotriva Planului Soros

Guvernul Ungariei a anunțat marți că va organiza un referendum referitor la așa-numitul „Plan Soros”, formulă folosită la Budapesta pentru presupusul proiect al miliardarului american de origine ungară George Soros de a determina Uniunea Europeană să accepte un milion de imigranți.

Campania pentru referendum urmează să înceapă luna viitoare, a declarat Bence Tuzson, purtător de cuvânt al guvernului ungar, unui post de radio preluat de AFP. Zeci de mii de familii vor primi chestionare în acest cadru.

Va fi a treia consultare populară din 2015 încoace și va avea loc cu șase luni înainte de alegerile generale din aprilie 2018. Prima a consultat cetățenii asupra legăturilor dintre imigrație și terorism, iar a doua, după numai câteva luni, a fost intitulată „Să oprim Bruxellesul”. Partidul Fidesz, condus de premierul Viktor Orban, a acuzat Uniunea Europeană că amenință suveranitatea Ungariei.

Orban îl consideră pe Soros principalul inamic al Ungariei și a lansat anul acesta mai multe acțiuni pentru a-l discredita și împotriva numeroaselor organizații neguvernamentale susținute de omul de afaceri, în special în estul Europei, reamintește AFP.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare