Ungaria cere SUA și aliaților săi să facă presiuni pentru a obține gazele din Marea Neagră

Ungaria consideră relaţiile transatlantice drept prioritate şi salută îmbunătăţirea acestora, a declarat ministrul de externe ungar Peter Szijjarto în cadrul unei conferinţe asupra relaţiilor SUA-Europa Centrală şi a securităţii energetice a regiunii, desfăşurată miercuri la Washington DC, informează agenţia MTI.

Referitor la relaţiile dintre Statele Unite şi ţările din Europa Centrală, Szijjarto a spus că „în urmă cu nişte ani, am înţeles că regiunea noastră nu se află în atenţia politicii externe americane”. „Suntem bucuroşi că Europa Centrală este considerată (acum) o zonă strategică”, a spus el.

În ceea ce priveşte securitatea energetică a regiunii, Szijjarto a declarat că actualele realităţi ce ţin de infrastructură obligă Ungaria să cumpere gaz doar de la Rusia. Depinde de SUA şi de aliaţii lor europeni sa facă posibil ca Ungaria să importe gaz provenit dintr-o zonă gazieră offshore a României, în condiţiile în care Ungaria a făcut toate demersurile de infrastructură necesare pentru astfel de transporturi, a subliniat şeful diplomaţiei ungare.

Întrebat despre statul de drept din Ungaria, Szijjarto a subliniat că executivul ungar nu ar fi fost reales de trei ori dacă ar fi încălcat normele democratice.

În legătură cu recentele alegeri europarlamentare, Szijjarto a declarat că regiunea Europei Centrale a jucat un rol semnificativ în alegerea Ursulei von der Leyen drept preşedintă a Comisiei Europene. Puterea economică tot mai mare a regiunii şi cooperarea sa internă au făcut din Europa Centrală un factor de decizie în Uniunea Europeană, a mai afirmat el.

La rândul său, Philip T.Reeker, subsecretarul american pentru Europa şi Eurasia, a declarat că SUA şi Europa Centrală sunt conectate printr-un set de valori de bază împărtăşite. Administraţiile care s-au aflat de curând la putere în SUA au neglijat aceste relaţii, însă acum SUA se întorc în regiune, a dat el asigurări.

Conferinţa de două zile a fost organizată de think-tank-ul Atlantic Council şi Globsec, un institut de cercetări pentru dezvoltare sustenabilă şi apărare cu sediul la Bratislava, alături de ministrul de externe polonez Jacek Czaputowicz şi adjunctul ministrului de externe al Cehiei, Ales Chmelai.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare