Ungaria: „Bruxellesul nu este în măsură să spună cine ar trebui să îi crească pe copii şi nici cum”

Încercările Uniunii Europene de a determina Ungaria să renunţe la legea care interzice în şcoli materialele ce promovează homosexualitatea nu vor avea succes, a declarat miercuri şeful de cabinet al premierul ungar Viktor Orban, Gergely Gulyas, potrivit Reuters.

Potrivit agenţiei ungare de presă MTI, Gergely Gulyas a declarat că Budapesta „va rezista presiunii Bruxellesului de a determina Ungaria să permită prezenţa activiştilor LGBTQ în grădiniţe şi şcoli”, adăugând că protejarea copiilor este unul dintre cele mai importante obiective.

El a mai spus că, în afara Constituţiei din Ungaria, şi Carta Drepturilor Fundamentale din UE susţine că creşterea copiilor este datoria părinţilor.

Gergely Gulyas a denunţat ceea ce el a numit „campania fără precedent” împotriva Ungariei lansată de UE.

„Bruxellesul nu este în măsură să spună cine ar trebui să îi crească pe copii şi nici cum”, a declarat el, ca reacţie la o dezbatere din cursul dimineţii în Parlamentul European, potrivit AFP.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a atenţionat miercuri Ungaria că trebuie să renunţe la legea care interzice şcolilor să folosească materiale considerate a promova homosexualitatea sau schimbarea de sex, pentru că în caz contrar Bruxellesul va deschide o procedură de infringement.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Articole relationate

    Categorii populare