spot_img
luni, 23 februarie, 2026
2.8 C
București

Ungaria bagă controlul Gărzii Civile la granița cu România

Membrii gărzii civile vor ajuta poliţiştii şi vor patrula alături de ei în scopul apărării graniţei Ungariei cu România, pe secţiunea dintre Kiszombor şi Nagylak – a informat Uniunea Gărzii Civile a Judeţului Csongrád duminică agenţia ungară de presă MTI.

Preşedintele organizaţiei judeţene, István Batiz a spus că la
misiune participă, până pe 15 iunie, 13 asociaţii de gardă civilă.

Gardienii voluntari vor patrula, alături de poliţişti, în
maşini ale poliţiei, între orele 18 şi 6 dimineaţa.

Patrulele vor activa în zona de frontieră dintre Kiszombor,
Tiszasziget şi Makó, în zona punctelor de trecere a frontierei,
precum şi pe malul Mureşului, respectiv în toate teritoriile în
care sunt semnalate activităţi de frontieră deosebite, precum şi
acolo unde se impune reacţia imediată a poliţiei.

Începând de sâmbătă şi angajaţii Armatei Ungare participă din
nou la activităţile de apărare a graniţei. În decurs de trei luni,
două sute de soldaţi vor fi angrenaţi, pe schimburi, în apărarea
frontierei. În total, o mie de militari îndeplinesc sarcini de
susţinere la graniţa ungaro-sârbă, sub coordonarea poliţiei.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Germania vrea să controleze TikTok-ul european

    Rețeaua de socializare chineză TikTok ar trebui plasată în...

    Zelenski crede că fostul șef al Armatei și-a lansat campania prezidențială: Perchezițiile și amenințările

    Într-un interviu acordat AFP, președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a...

    Cum omoară ucrainienii școlile cu predare in limba română din regiunea Cernăuți

    Școlile cu predare în limba română din regiunea Cernăuți...

    Primăria Oradea a amânat evacuarea Abatelui considerat un nou caz Tokes

    La solicitarea conducerii municipiului Oradea, evacuarea abatelui premonstratens Rudolf...

    Articole relationate

    Categorii populare