Ungaria bagă 10 miliarde de euro in economie, 6,35 miliarde pentru familii

Planul de acţiune economică al Guvernului ungar, compus din 21 de puncte, va mobiliza anul viitor în economie aproximativ 4 000 de miliarde de forinţi (9,77 miliarde euro), din care peste 2 600 de miliarde de forinţi (6,35 miliarde euro) vor fi destinate familiilor şi 1 400 de miliarde de forinţi (3,42 miliarde euro) întreprinderilor – a declarat, luni, la Budapesta, Márton Nagy, ministrul ungar al Economiei Naţionale, la conferinţa regională organizată de Centrul de studii „Századvég”.

Acesta a precizat că economia a ajuns la un punct de cotitură, iar după minimul înregistrat în septembrie, guvernul estimează o creştere de 0,7% în ultimul trimestru al acestui an, care va ajunge la 1,1% în primul trimestru al anului viitor, 2,4% în al doilea trimestru şi peste 4% în a doua jumătate a anului.

În bugetul pentru 2025, prezentat luni în Parlament, guvernul prevede o creştere economică de 3,4% pentru anul viitor, faţă de 0,7% din acest an.

Noul plan de acţiune economică al Guvernului ungar se bazează pe trei piloni: creşterea puterii de cumpărare a veniturilor, asigurarea accesibilităţii la locuinţe şi programul „Demján Sándor” destinat sprijinirii IMM-urilor.

Economia ungară a atins nivelul de ocupare deplină a forţei de muncă, iar rata de ocupare a ajuns la 81%, motiv pentru care, acum, obiectivul este creşterea salariilor reale. Guvernul îşi propune ca până în anul 2028 salariul minim să ajungă la 1 000 de euro şi salariul mediu la un milion de forinţi (2 441euro) – a reiterat Márton Nagy.

Ministrul Economiei Naţionale a subliniat că convergenţa salariilor trebuie să se bazeze pe creşterea economică.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Americanii vor nichelul cubanez

    Statele Unite au anunțat joi noi sancțiuni împotriva Cubei,...

    Motorina a ajuns in Germania la 2,45 euro

    Prețurile combustibililor în Germania au crescut din nou față...

    Ucraina și-a făcut bugetul pe 2027 bazându-se de 46 miliarde de euro din străinătate

    Guvernul ucrainean a adoptat bugetul pentru anul 2027, ce...

    Trump spune că baza militară americană din Polonia e aproape

    Președintele american Donald Trump a salutat joi 'progrese majore'...

    Fritz recunoaște că PSD decide soarta lui Siegfried

    Președintele USR, Dominic Fritz, apreciază că premierul desemnat, Siegfried...

    UDMR: Mureșan poate ajunge premier doar cu ajutorul PSD

    Liderul grupului deputaților UDMR, Csoma Botond, afirmă că formațiunea...

    Articole relationate

    Categorii populare