Ungaria anunță noi valuri de migranți din cauza coronavirusului

 Din cauza epidemiei de coronavirus, trebuie să ne pregătim de noi valuri de migraţie, şi astfel şi de protejarea hotărâtă, împreună, a frontierelor externe ale Uniunii Europene, a declarat, joi, la Atena, Péter Szijjártó, ministrul ungar de externe şi al comerţului exterior.

Şeful diplomaţiei ungare a atras atenţia că epidemia de
coronavirus este o nouă ameninţare din punctul de vedere al
migraţiei,
deoarece îngreunează şi mai mult situaţia acelor ţări
din care şi până acum a sosit un număr mare de migranţi în Europa.
Declaraţia a fost făcută în cadrul conferinţei de presă comune pe
care ministrul ungar l-a susţinut împreună cu omologul său grec,
Nikos Dendias.

Péter Szijjártó a subliniat că Grecia şi Ungaria protejează
frontierele externe ale Uniunii Europene, iar în ultimii cinci ani,
cele două state au fost nevoite să facă faţă provocărilor,
pericolelor şi ameninţărilor de securitate pe care le reprezintă
migraţia.

Trebuie să înceteze toate acele manifestări de la Bruxelles, pe
care migranţii le pot interpreta drept invitaţii, şi trebuie făcut
clar că forţarea frontierei este o infracţiune, care trebuie
sancţionată în conformitate cu prevederile legilor naţionale şi
internaţionale, a semnalat ministrul ungar.

Există un singur lucru în privinţa căruia Budapesta şi Atena nu
sunt de acord, şi anume, cotele obligatorii, pe care Ungaria nu le
acceptă sub nicio formă, a spus Szijjártó. “În acelaşi timp însă,
suntem pregătiţi să oferim ajutor şi asistenţă pentru dezvoltarea
acelor ţări, din care pornesc la drum migranţi”,
a subliniat
oficialul ungar.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Un adolescent de 13 ani terorizează cu violuri o comună din Vâlcea

    Mai mulți localnici din comuna Câineni, județul Vâlcea, au...

    Șeful spionajului extern rus anunță o nouă întâlnire cu șeful CIA: A fost prietenos

    Șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei...

    Cercetător în inteligență artificială care a lucrat la Anthropic și OpenAI: Ne poate ucide

    Cercetătorul în inteligență artificială Jacob Coxan, care a lucrat...

    Deputată ucraineană: Americanii au venit cu condiții mult mai dure pentru pacea cu Rusia

    Agenția de presă Bloomberg preia, pe fondul vizitei efectuate...

    Merz a anulat o convorbire telefonică cu Trump

    Cancelarul german Friedrich Merz a anulat o convorbire telefonică...

    AfD se pregătește de victoria in Mecklenburg-Pomerania Inferioară: Unii lideri CDU cer colaborare cu AfD

    După succesul electoral din Saxonia-Anhalt, partidul AfD domină sondajele...

    Articole relationate

    Categorii populare