Ungaria anunță că va continua reducerile fiscale

Sistemul fiscal al Ungariei se îndreaptă în direcţia cea bună, clasamentele internaţionale îl plasează printre cele mai competitive din lume, iar anul viitor vor avea loc noi reduceri – a declarat ministrul de finanţe Mihály Varga marţi, la Budapesta, în cadrul celei de-a opta conferinţe anuale de consultare fiscală a Administraţiei Naţionale Fiscale şi Vamale (NAV).

Ministrul a subliniat: consolidarea competitivităţii este cel mai important subiect al preşedinţiei ungare a UE, iar sistemul fiscal este o parte importantă a competitivităţii. 

Ca urmare a politicii de reduceri fiscale, anunţată în 2010, rata reţinerii fiscale a fost redusă semnificativ, iar Ungaria a făcut unul dintre cele mai mari eforturi de albire economică dintre statele membre ale UE – a reamintit Mihály Varga.

În ceea ce priveşte modificările fiscale pentru 2025, ministrul de finanţe a evidenţiat: TVA preferenţială de 5% pentru locuinţe va fi rămâne în vigoare încă doi ani, înlesnirea fiscală acordată familiilor va fi dublată, în plus, la sfârşitul acestui an vor fi eliminate impozitele speciale ale producătorilor farmaceutici, telecomunicaţiilor şi companiilor aeriene. 

În prezentarea sa, Mihály Varga a subliniat că reducerile fiscale au fost sustenabile datorită unei colectări mai eficiente a impozitelor de către NAV. 

Ministrul a precizat: ca urmare a albirii economiei, rata TVA-ului necolectat a putut fi redusă la 4,4% până în 2021, ceea ce reprezintă cu aproape 18 puncte procentuale mai puţin faţă de 2010.

Eficienţa a crescut şi datorită reducerii numărului formelor de impozitare: în timp ce în 2010 sistemul fiscal ungar dispunea de 64 de forme de impozitare, anul viitor numărul acestora va fi doar 54 şi ar putea scădea chiar şi mai mult. A fost redus nu doar numărul formelor de impozitare, ci şi rata reţinerii fiscale, de la aproximativ 40% din PIB în 2009 la mai puţin de 35% în prezent, ceea ce reprezintă al treilea cel mai bun rezultat din Uniunea Europeană – a semnalat ministrul. 

Ministrul de finanţe a subliniat că, în anii 2010, impozitele pe muncă au fost practic reduse la jumătate, accentul fiind pus pe impozitele pe consum. Proporţia reţinerilor de către stat din costul total al forţei de muncă, în cazul unui salariat singur cu venit mediu, a fost redusă de la 53% la 41%, fiind cea mai mare reducere din UE. Reducerea medie este şi mai mare, de la 53,6 % la 36,8 % până în 2023, a spus el.

Rata impozitului pe profit pentru întreprinderi este de 9%, cea mai favorabilă din Uniunea Europeană – a adăugat el.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare