Ceangăii nu sunt singuri, fac parte din naţiunea maghiară, astfel că este datoria noastră să îi ajutăm în lupta lor pentru supravieţuire, a declarat Máté Kocsis, liderul grupului parlamentar Fidesz, sâmbătă, la balul ceangăilor, transmite agenția maghiară de știri MTI.
Balul anual de la Budapesta al ceangăilor, organizat de către
Fundaţia Pro Minoritate şi Asociaţia de Artă Populară “Válaszút”, a
ajuns la cea de-a 24-a ediţie. Acest bal reprezintă, în fiecare an,
o ocazie bună pentru a atrage atenţia asupra tradiţiilor vii ale
acestei minorităţi.
Ceea ce facem pentru comunitatea maghiarilor din Moldova este
ceea ce facem şi ceea ce trebuie să facem pentru toţi maghiarii
care locuiesc în afara graniţelor Ungariei, pentru că aparţinem
unii de alţii, a subliniat Máté Kocsis, la deschiderea
evenimentului, în Parcul Millenáris.
“Dacă au reuşit să îşi păstreze rădăcinile puternice timp de
100 de ani, să şi le păstreze şi de acum încolo”, a spus Kocsis.
Acesta a reamintit că se împlinesc 28 de ani de la moartea lui
Pál Péter Domokos, profesor şi istoric distins cu premiul
Széchenyi, cercetător al istoriei şi culturii ceangăilor. A
reiterat că, atunci când, în 1932, acesta a vizitat comunitatea,
liturghia a fost susţinută în limba română de către episcop, însă
Pál Péter Domokos nu a lăsat lucrurile aşa. A început construirea
comunităţii, s-a deplasat pe teren cu un fonograf şi s-a opus
străduinţelor românilor de a eradica limba şi cultura ceangăilor; a
strâns cântece populare acolo unde cunoştinţele şi gândirea erau
transmise pe cale orală, din tată-n fiu, a spus politicianul ungar.
Acesta a mai subliniat că această moştenire mai este, încă,
prezentă în cântecele, costumele populare, dialectul şi ceramica pe
care Mária Petrás a prezentat-o în cadrul balului ceangăilor de la
Budapesta.
Kocsis a mai spus, administraţia română depune toate eforturile
posibile pentru a-i separa pe ceangăi de maghiari, iar acesta
reprezintă încă un motiv pentru care trebuie să sprijinim
iniţiativa cetăţenească europeană pentru pentru regiunile naţionale.
Politicianul a subliniat că, datorită sprijinului guvernului
maghiar, mai multe comunităţi din Moldova au putut să se alăture
programului de dezvoltare a grădiniţelor din afara graniţelor
Ungariei. 1600 de copii au început să participe la programele de
after school maghiar, care au loc în 30 de localităţi, la Miercurea
Ciuc se construieşte un internat, iar la Bacău şi la Arini a fost
ridicată câte o casă maghiară. În plus, în mai 2018, odată cu
vizita lui János Áder, ceangăii au primit pentru prima oară vizita
unui şef de stat maghiar, a spus politicianul Fidesz despre
rezultatele de până acum.
Guvernul maghiar va face tot posibilul pentru ca şi nepoţii
noştri să mai poată vedea dansurile ceangăilor, să poată asculta
limba şi cântecele acestora şi să poată vorbi în limba lor maternă,
în locul lor natal, a subliniat Máté Kocsis.