Ungaria a acordat azil mai multor persoane care ar putea fi supuse persecuției politice în Polonia

Autoritățile ungare au acordat azil mai multor persoane care ar putea fi supuse persecuției politice în Polonia, a confirmat luni, la Budapesta, ministrul Afacerilor Externe și Comerțului.

Potrivit unui comunicat al ministerului, Péter Szijjártó a precizat, răspunzând la întrebarea unui jurnalist, că democrația și statul de drept din Polonia sunt în criză și în pericol, ceea ce este demonstrat – în opinia sa – și de faptul că „practic au preluat televiziunea publică poloneză”.
„Mulți sunt supuși persecuției politice și, bineînțeles, aici, în Ungaria, dacă cineva solicită azil din cauza persecuției politice, cererile sunt analizate şi evaluate cu atenţie, în conformitate cu normele ungare și europene în vigoare”, a subliniat ministrul ungar de externe, care a adăugat: „Într-adevăr, am primit astfel de solicitări din Polonia, din care am acceptat mai multe, respectiv am acordat mai mult azil și statut de refugiat persoanelor care suferă din cauza persecuţiei politice în Polonia”, a spus Péter Szijjártó, care nu a dorit să menționeze nume concrete, având în vedere situația de persecuție a celor în cauză.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Primarul Kievului: Zelenski distruge Capitala

    Primarul Kievului, Vitali Klitschko, l-a criticat aspru pe președintele...

    Articole relationate

    Categorii populare