Unde se află a doua cea mai mare colecție de Claude Monet

Muzeul Barberini din Potsdam, în estul Germaniei, şi-a reproiectat şi extins expoziţia permanentă pentru a expune un număr de 111 opere de artă impresioniste. Cu 38 de picturi de Claude Monet (1840-1926), muzeul german deţine a doua cea mai mare colecţie de lucrări ale acestui pictor, după Paris, relatează miercuri agenţia DPA conform Agerpres.

„Un punct forte al prezentării este o nouă cameră tematică despre tablourile sale în serie târzii, în care nuferii şi căpiţele de fân intră într-un dialog impresionant”, a indicat muzeul.

Expoziţia cuprinde capodopere impresioniste realizate de 20 de artişti, printre care Gustave Caillebotte (1848-1894) şi Maurice de Vlaminck (1876-1958).

Au fost integrate, de asemenea, opt noi achiziţii făcute anul trecut, a declarat directorul muzeului, Ortrud Westheider.

Expoziţia se bazează pe colecţia personală a fondatorului muzeului, Hasso Plattner.

În octombrie anul trecut, activiştii pentru climă au aruncat piure de cartofi pe unul dintre tablourile lui Monet expuse în muzeu, în cadrul unei acţiuni de protest. De la acel incident, instituţia a acoperit aproximativ 90% dintre picturile expuse cu o protecţie din sticlă, a declarat Daniel Zamani, curator în cadrul muzeului. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare