Una dintre cele mai importante intervenții de modernizare din sistemul de protecție socială al județului Mehedinți

Lucrările de reabilitare și modernizare a Centrului de Plasament nr. 2 ,,Sfânta Ana,, din Drobeta-Turnu Severin, unitate din cadrul DGASPC Mehedinți, destinată găzduirii mamelor și copiilor cu risc crescut de abandon, avansează conform graficului.

Investiția, finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), dar și cu fonduri de la bugetul județului, are o valoare de 2.324.928 lei cu TVA și reprezintă una dintre cele mai importante intervenții de modernizare din sistemul de protecție socială al județului Mehedinți.

“În urmă cu nouă luni au început lucrările, iar fațada imobilului este deja finalizată, clădirea fiind complet anvelopată termic. Urmează ultimele etape de execuție, astfel încât recepția finală să se realizeze înainte de sărbători.

Proiectul prevede schimbarea completă a instalațiilor electrice și sanitare, montarea unor pompe de căldură moderne, recompartimentări interioare pentru eficientizarea spațiilor și crearea unor condiții adecvate pentru mamele și copiii aflați în situații vulnerabile.

Acest proiect este o prioritate pentru mine și Consiliul Județean Mehedinți, pentru că vizează un centru în care sunt găzduite mame și copii aflați în momente delicate ale vieții. Pe lângă valoarea totală a proiectului, Consiliul Județean Mehedinți a alocat bani pentru acoperirea costurilor neeligibile care să vină în completarea proiectului, mai exact 1.802.132 lei cu TVA.

Sistemul de asistență socială este o componentă esențială pentru dezvoltarea și echilibrul comunității noastre. De aceea, voi sprijini întotdeauna proiectele care vizează protejarea persoanelor vulnerabile și îmbunătățirea serviciilor sociale.

Felicitări conducerii DGASPC Mehedinți și întregii echipe pentru gestionarea proiectului!”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vučić își anunță înfrângerea in alegerile parlamentare anticipate

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Se pregătește summitul Putin-Trump-XI

    Pregătirile pentru summitul trilateral Rusia-China-SUA, care va avea loc...

    Putin: Unele companii care părăsesc Rusia aproape că plâng

    Rusia creează condiții favorabile pentru ca firmele străine să...

    Consilierii lui Trump joacă împotriva cărții Bibi a lui Trump

    Plecarea din funcție a premierului israelian Benjamin Netanyahu va...

    Articole relationate

    Categorii populare