Un ucigaș român din UK ar putea fi despăgubit cu o jumătate de milion de lire sterline

Un ucigaș român ar putea primi daune de până la jumătate de milion de lire sterline din partea statului britanic în urma unei decizii a justiției care a hotărât că reținerea sa într-un centru de imigrație a fost ilegală. Cetățeanul român numit doar ca X fusese condamnat în România pentru infracțiunea de omor la o pedeapsă de 12 ani închisoare, transmite Radio France Internationale. 

Reclamantul român căruia curtea i-a admis păstrarea anonimatului a sosit în Regatul Unit în 2009 și a primit drept de reședință ca student, dar în 2014 ministerul de interne de la Londra a început procedura de expulzare când a aflat de condamnarea sa din România.

X a fost internat într-un centru de detenție pentru imgranți la Dover între lunile martie și iulie 2015, dar Înalta Curte de la Londra a decis că această detenție a fost ilegală.

În urma acestei decizii, X ar putea cere daune din partea ministerului de interne, suma maximă plătibilă fiind de 500000 de lire sterline.

BBC a aflat printr-o solicitare în temeiul legii accesului la informație că în anul financiar 2014 – 2015 guvernul a fost nevoit să plătească patru milioane de lire persoanelor deținute ilegal în centre de imigrație.

Ministerul de interne a decis să-l expulzeze pe X datorită sentinței de condamnare pronunțață de Curtea de Apel Constanța, dar cetățeanul român a făcut apel în temeiul legislației Uniunii Europene.

Curțile britanice au decis că o condamnare anterioară nu este suficientă ca motiv de expulzare ci persoana în cauză trebuie să prezinte „o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă care afectează un anumit interes fundamental al societății„.

Ministerul de interne a apelat decizia din prima instanță dar a pierdut de două ori și acum, decizia fiind definitivă și irevocabilă, X are drept de ședere în Marea Britanie și poate solicita daune.

Un purtător de cuvânt al ministerului de interne a declarat că această decizie a justiției nu constituie un impediment în expulzarea celor care nu au drept legal de ședere, adăugând că în anul financiar 2015 – 2016 au fost expulzate 5692 de persoane, cel mai ridicat număr din istorie.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare