Un studiu a dezvăluit că plajele bulgărești sunt poluate de 41 ori peste normă. Ministrul bulgar al apelor acuză

Ministrul bulgar al mediului şi apelor, Iulian Popov, a subliniat, într-o postare pe profilul său personal de Facebook, că litoralul bulgăresc este curat şi nu este periculos. Potrivit ministrului Popov, inspectoratele sanitare regionale testează constant apele Mării Negre în laboratoare specializate şi acreditate conform metodologiei stabilite la nivel internaţional.

„Oamenii s-au liniştit că Nova Kahovka, care nu a reprezentat niciodată un risc semnificativ pentru litoralul nostru, nu a poluat apele de coastă. Acum, un nou val de nelinişte inundă societatea. Teste aleatorii pe mai multe plaje au indicat o contaminare bacteriană. Ministerul Sănătăţii a publicat o explicaţie detaliată a motivului pentru care aceste teste nu sunt autorizate”, a adăugat ministrul.

Vineri, Ministerul Sănătăţii de la Sofia a comunicat că nu consideră corecte datele unui studiu realizat la iniţiativa comună a grupului „Riscuri microbiologice în mediul înconjurător, proiect SUMMIT” al Universităţii „Kliment Ohridski” din Sofia şi Asociaţiei „Consumatori Activi”. Ministerul a negat în mod categoric corectitudinea datelor prezentate, prin care, în opinia sa, se manipulează opinia publică şi prin care se discreditează activitatea instituţiilor de stat şi încrederea în acestea. În cadrul cercetării au fost incluse 11 plaje de-a lungul coastei sudice a Mării Negre şi a fost testată apa pentru cantitatea de bacterii E.coli, una dintre probe indicând o poluare a apei mării de până la 41 de ori peste normă. Probele de apă de mare au fost prelevate în perioada 31 iulie – 2 august, precizează asociaţia.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vučić cu Orban: Ne vom întoarce

    Aleksandar Vučić, l-a primit astăzi pe fostul prim-ministru al...

    Ucraina vrea bani de la UE să cumpere 500 rachete pentru PATRIOT

    Ucraina contează pe sprijinul financiar al partenerilor europeni pentru...

    Ministrul Energiei anunță o scumpire a energiei electrice de maxim 22%

    Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliţă, estimează o majorare a facturilor...

    Tusk în fața unei moțiuni de cenzură după scandalul de la Curtea Constituțională

    Deputatul polonez și liderul Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni,...

    Președintele finlandez: I-am transmis telefonic lui Putin mesaje de la Kiev

    Președintele finlandez Alexander Stubb, într-un interviu acordat publicației Yle,...

    Consilierul președintelui polonez: UE tace

    Comentând criza judiciară din țară, consilierul prezidențial polonez Alvin...

    Articole relationate

    Categorii populare