Un româno-japonez a câștigat Olimpiada de Informatică a Europei Centrale și va studia la Oxford

Tânărul beiușean Tamio Vesa Nakajima, proaspăt absolvent de liceu, a câștigat medalia de aur la Olimpiada de Informatică a Europei Centrale care a avut loc, în perioada 10-15 iulie, la Ljubljana, în Slovenia, el fiind deja admis la Universitatea Oxford din Marea Britanie.

„Tamio a optat și este deja student al Universității Oxford, după ce a primit mai multe oferte și a fost chiar acceptat la cea mai faimoasă universitate din lume în domeniul tehnic, Massachussets Institute of Technology din Boston, Statele Unite. Am discutat cu el și cu mama lui, înainte de a pleca în Slovenia și mi-a spus că a ales Oxford,’ a declarat, pentru AGERPRES, profesorul Lucian Ropa, directorul Liceului Vocațional Pedagogic ‘Nicolae Bolcaș’ din Beiuș.

Fiind încă în București, pe drumul de întoarcere alături de fiul ei, dar și pentru a rezolva vizele pentru următoarea Olimpiadă, cea internațională, din Teheran, mama tânărului, Adriana Vesa a declarat, luni, pentru AGERPRES, că a fost un concurs foarte greu, cu două zile de probe a configurației calculatoarelor de câte cinci ore și două zile de concurs, intercalate.

‘Probele de concurs au constat în rezolvarea a trei probleme de algoritmică în decurs de cinci ore. Dar mai multe doar fiul meu vă poate spune,’ a precizat Adriana Vesa.

Ca elev al Liceului beiușean, o instituție de prestigiu care a dat țării 12 academicieni, Tamio a fost un elev de nota zece, el terminând cu media generală zece în cei patru ani de liceu, iar Bacalaureatul din acest an l-a luat cu zece la matematică și informatică, doar la limba și literatura română, a obținut 9,50.

Tamio a făcut parte din lotul național al României de informatică, lot care a mai câștigat două medalii de aur — prin Andrei Popa și Costi-Andrei Oncescu și una de argint.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare