DE SILVIA USCOV, AVOCAT
1. Cum au ajuns clădirile civile (clădiri de locuit, maternități, grădinițe, mall-uri, teatre etc.) ținte ale bombardamentelor? Prin transformarea lor în zone de depozitare a armelor, munițiilor, vehiculelor militare și forțelor armate.
2. Există batalionul Azov sau e un mit? Există și, apropo, ați dat o căutare pe Google ca să vedeți care sunt semnele lor distinctive?
Nu o spune propaganda rusă, ci surse oficiale. Încă din raportul publicat în 2016 al Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului se vorbea despre regimul de teroare față de civili, care era în zonele aflate acum sub conflict armat publicizat. Publicizat pentru că, de fapt, conflictul a început din 14 aprilie 2014, dar nu am văzut prea multă preocupare pentru subiect până acum o lună.
Am niște întrebări pentru judecătorii publici de astăzi:
1. Cam cât timp credeți că ar mai fi trebuit să reziste această zonă până la un conflict armat de proporții, ca cel care a început în 24 februarie 2022?
2. Cum au prevenit liderii mondiali asta? Printr-o cursă a înarmărilor între Rusia și NATO în regiunea Donbas din Ucraina?
3. Cum s-au pregătit liderii mondiali pentru asta?
Mai departe voi prezenta câteva extrase din acest Raport întocmit pentru perioada 16.11.2015-15.02.2016, dar vă recomand sa-l citiți integral împreună cu celelalte rapoarte referitoare la Ucraina.
„Forțele armate și grupurile armate ucrainene și-au menținut pozițiile și și-au stabilit în continuare armele și armatele în zonele populate, încălcând obligațiile care le revin în temeiul dreptului internațional umanitar. În Shyrokyne, o locație cheie în „zona gri” dintre orașul Mariupol controlat de guvern și orașul Novoazovsk controlat de grupurile armate, OHCHR a documentat utilizarea pe scară largă a clădirilor și locațiilor civile de către armata ucraineană și regimentul Azov și jefuirea proprietăților civile, ducând la strămutări. Prima faciae clădirile civile din orașul Donețk, cum ar fi clădirile rezidențiale, un adăpost pentru persoanele fără adăpost și o fostă galerie de artă, au continuat să fie folosite de grupurile armate, punând astfel în pericol civilii. În satul Kominternove, regiunea Donețk, locuitorii au raportat că membrii grupurilor armate ale „Republicii Populare Donețk” au preluat casele abandonate. În ianuarie și februarie 2016, ostilitățile dintre grupurile armate staționate în Kominternove și forțele armate ucrainene staționate în satul din apropiere Vodiane au pus în pericol populația locală.
De asemenea, grupurile armate și forțele armate ucrainene au continuat să poziționeze forțele militare în sau în apropierea spitalelor. În Telmanove, membri înarmați ai „Republicii Populare Donețk” au ocupat o parte din clădirea spitalului general, care este adiacentă unei maternități și au suferit daune din cauza bombardamentelor. În Volnovakha, forțele armate ucrainene erau staționate în imediata apropiere a unui spital local. OHCHR reamintește că spitalele sunt protejate în mod specific prin articolul 11 din Protocolul adițional II la Convențiile de la Geneva, care sunt obligatorii pentru părțile în conflict.” (pct. 25 și 26 din Raport, pag. 11)
„O altă preocupare majoră este prezența continuă a forțelor militare în zonele civile, iar bombardamentele fără discernământ continuă să fie principalii factori care pun în pericol civilii și afectează capacitatea acestora de a avea acces la locuințe, terenuri și proprietăți. În perioada de raportare, OHCHR a colectat informații detaliate despre desfășurarea ostilităților de către forțele armate ucrainene și regimentul Azov în și în jurul Shyrokyne (31 km est de Mariupol), din vara anului 2014 până în prezent. Au fost documentate jafurile în masă ale caselor civile, precum și țintirea zonelor civile între septembrie 2014 și februarie 2015. Locuitorii strămuți la Mariupol au primit puțină asistență și informații despre starea locuințelor lor.
În zonele controlate de grupurile armate, OHCHR a documentat utilizarea militară a caselor neocupate. De exemplu, în Donețk, între decembrie 2015 și ianuarie 2016, grupuri armate au ocupat și spart de două ori o casă privată goală. În curte au fost aduse vehicule și echipamente militare, avariind proprietatea și punând în pericol zona de locuit. Membrii grupurilor armate au părăsit în cele din urmă casa la solicitările insistente ale unui gardian angajat de proprietarul casei. La 27 ianuarie, garda a raportat ocuparea proprietății „Poliției militare” a „Republicii Populare Donețk”. La momentul redactării acestui raport, în Kominternove, „Republica Populară Donețk”, membrii grupurilor armate ocupau mai multe case abandonate.” (pct. 161 și 162 din Raport, pag. 39)
„Conflictul a continuat să provoace victime civile. Între 16 noiembrie 2015 și 15 februarie 2016, OHCHR a înregistrat 78 de victime civile legate de conflictul din estul Ucrainei: 21 de morți (13 bărbați și opt femei) și 57 de răniți (41 de bărbați, opt femei, șase băieți și două fete) – comparativ cu Au fost înregistrate 178 de victime civile (47 de morți și 131 de răniți) în perioada precedentă de raportare, 16 august – 15 noiembrie 2015. În general, numărul mediu lunar al victimelor civile în perioada de raportare a fost printre cele mai scăzute de la începutul conflictului. În total, de la începutul conflictului la mijlocul lunii aprilie 2014 până la 15 februarie 2016, OHCHR a înregistrat 30.211 victime în estul Ucrainei, printre civili, forțele armate ucrainene și membrii grupărilor armate – inclusiv 9.167 de persoane ucise și 21.044 rănite.” (pct. 6 din Raport, pag. 6)
(în Raportul publicat la 23 septembrie 2021 e prezentat următorul bilanț pentru perioada 14.04.2014-31.07.2021: 3.092 decese civile legate de conflict, plus 298 de morți la bordul zborului Malaysian Airlines MH17 pe 17 iulie 2014, astfel încât numărul total de morți civili din conflict a ajuns la cel puțin 3.390. Numărul civililor răniți este estimat la peste 7.000.)
Închei cu ceea ce părea o variantă optimistă la acea vreme:
„Cu toate acestea, unele măsuri critice rămân de adoptat, inclusiv mult așteptatul vot parlamentar privind descentralizarea, care a fost amânat și ar trebui să aibă loc până la 22 iulie 2016. Preconizat ca parte a Procesului de la Minsk, acest vot va fi precursorul unui serii de pași către pace. Descentralizarea a fost concepută ca parte a unui pachet de măsuri de consolidare a încrederii. Aceste măsuri au inclus încetarea imediată și completă a focului; scoaterea tuturor armelor grele de ambele părți ale liniei de contact; dialog cu privire la modalitățile de desfășurare a alegerilor locale în conformitate cu legislația ucraineană; grațierea și amnistia prin lege; eliberarea și schimbul tuturor ostaticilor și persoanelor deținute ilegal; accesul și livrarea în siguranță a ajutorului umanitar; modalități de restabilire deplină a legăturilor sociale și economice; restabilirea controlului frontierei de stat de către guvernul ucrainean în întreaga zonă de conflict; retragerea tuturor formațiunilor armate străine, a echipamentelor militare și a mercenarilor; reforma constituțională care conține elementul de descentralizare și aprobarea statutului special al anumitor districte din regiunile Donețk și Lugansk.” (pct. 19 din Raport, pag. 9)
Declarația unui bătrân de 60 de ani din Donbas, prezentată în cadrul Raportului din septembrie 2021: “We do not really live – we just exist here.”
