Un preot italian șochează de Crăciun cu o scenă a Nașterii lesbi

O scenă a Naşterii la o biserică – cu două mame ale pruncului Isus în loc de Maria şi Iosif, ca de obicei – îi înfurie pe catolicii şi politicienii conservatori din Italia, relatează Reuters conform news.ro.

Preotul Bisericii Sfântul Petru şi Paul de la Capocastello di Mercogliano, un cătun din provincia Avellino, situat cam la o oră cu maşina est de Napoli, a apărat această scenă a naşterii lui Isus.

”Am vrut să arăt, prin această scenă, că familiile nu mai sunt doar tradiţionale”, declară Reuters preotul Vitaliano Della Sala.

Preotul – cunoscut în Italia ca simpatizant al cauzelor lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor şi stângii, declară că atitudinea sa este conformă celei a Papei Francisc care i-a autorzat săptămâna aceasta, printr-o hotărâre istorică, pe preoţi să binecuvânteze cupluri de acelaşi sex.

Senatorul Maurizio Gasparri de la Partidul Forza Italia, care face parte din coaliţia guvernamentală, consideră că această scenă a naşterii gay ”îi ofensează pe toţi cei care au avut întodeauna respect şi devotament faţă de Familia Sfântă”.

Asociaţia Pro-Vita & Famiglia a denunţat o scenă a Naşterii ”periculoasă, ruşinoasă şi blasfematoare”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rromii își aleg propria reprezentare politică: primul Congres al Partidului Uniunea Rromilor

    Partidul Uniunea Rromilor (P.U.R.) își ține primul congres vineri,...

    De ce a pedepsit Musk Ucraina

    Elon Musk, CEO-ul SpaceX (proprietarul sistemului de sateliți Starlink),...

    Florentin Pandele argumentează de ce Voluntariul ar trebui să fie municipiu

    Localitatea Voluntari se poate transforma în municipiu pentru bunăstarea...

    Senatoarea Horga: PSD minte

    PSD minte. O știm deja. A devenit un brand...

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Articole relationate

    Categorii populare