spot_img
luni, 2 februarie, 2026
-5.6 C
București

Un pastor sucevean arestat după ce a violat și agresat sexual cele 4 fiice

Un pastor din comuna Dolheşti a judeţului Suceava se află în arest preventiv pentru că şi-ar fi violat una dintre fiice, pe alte trei le-ar fi agresat sexual. În plus, pastorul şi-ar fi ţinut copiii flămânzi şi i-ar fi pus la munci grele în gospodărie, noaptea şi pe timp de ploaie.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni a anunţat că luni, 10 august, a fost trimis în judecată un pastor, care se află în arest preventiv de o lună de zile. Bărbatul care are domiciliul în localitatea Valea Bourei din comuna Dolheşti a judeţului Suceava are 8 copii, dintre care cinci sunt minori, relatează Adevărul.

Anchetatorii susţin că tatăl şi-a abuzat sexual fetele minore o perioadă mai lungă de timp. În plus, ca să-şi pedepsească copiii pentru diverse presupuse abateri, bărbatul îi scotea în ploaie, îi bătea şi nu le dădea să mănânce.

„În perioada 2014 – iulie 2020 a exercitat în mod repetat acte de violenţă fizică şi verbală asupra a cinci dintre copiii săi minori, patru de sex feminin şi unul de sex masculin, cărora le aplica lovituri cu corpuri contondente, îi supunea la pedepse şi activităţi grele de gospodărie – uneori şi pe timp de noapte şi ploaie, le aplica corecţii prin privare de hrană, punându-le astfel în primejdie gravă dezvoltarea fizică. Deasemenea, în aceeaşi perioadă, în contextul stării de teroare pe care a creat-o în familie, prin constrângere fizică constând în acţiuni de lovire şi ameninţări cu acte de violenţă, a întreţinut în mod repetat raporturi sexuale cu una din fiicele sale minore, precum şi acte de natură sexuală cu acesta şi cu celelalte trei fiice”, se arată în comunicatul transmis de procurori.

Pastorul este cercetat acum pentru viol în formă continuată şi agresiune sexuală în formă continuată. Mama le-a spus anchetatorilor că nu a ştiut că fetele au trăit un astfel de coşmar.

Surse din rândul anchetatorilor susţin că pastorul şi-a abuzat sexual fetele imediat după ce au ajuns la pubertate. Tatăl şi-ar fi agresat fiicele pe rând. Ele nu comunicau între ele despre această traumă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ministrul German al Apărării: Nu poți să te pârțești vesel cu un fund trist

    Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a cerut Europei...

    Iranul publică lista preliminară cu numele celor uciși în timpul protestelor

    La ordinul său, biroul președintelui iranian a publicat o listă preliminară...

    Alianța strategică privind mineralele critice. ROMÂNIA NU EXISTĂ

    Reprezentanții a aproximativ 20 de țări, inclusiv țările G7,...

    Ce audiențe a făcut „Melania” și ce bani s-au încasat

    Documentarul despre Prima Doamnă a SUA, „Melania”, a încasat...

    Analiza influentului grup rus Valdai despre Europa: CE-I DE FĂCUT?

    O analiză a lui Ivan TIMOFEEV, director de program al...

    Europa renunță la agenda verde și caută resurse

    Țările europene și-au reluat căutarea propriilor rezerve de petrol...

    Articole relationate

    Categorii populare