Un orădean a compus pentru Selena Gomez

Orădeanul David Ciente este unul dintre compozitorii piesei „Ring”, de pe cel mai nou album al Selenei Gomez. Acesta a mai avut şi alte colaborări internaţionale, cu artişti precum Alicia Keys şi Adam Lambert, şi a compus unele dintre cele mai cunoscute hituri ale cântăreţei Inna, scrie Ebihoreanul.

ntr-un interviu acordat jurnaliştilor de la ProTv.ro, orădeanul recunoaşte că şi-a dorit dintotdeauna să ajungă să facă muzică în Statele Unite ale Americii, însă a ştiut că, pentru a ajunge până acolo, e nevoie de multă muncă.

„Pentru alţii poate e mai uşor, dar mie mi-au trebuit ani de muncă (mai precis 5-6 ani) să pot să mă gândesc măcar la asemenea scenarii. Poţi să baţi literalmente la uşa cuiva de peste ocean, dar «Cine eşti tu?», «Cine şi ce te recomandă?». Într-un fel, e de înţeles. Cine ştie, probabil eşti al 53-lea apărut în faţa acelei uşi în ziua respectivă. Uite aşa, drumul meu s-a intersectat cu al lui Ştefan Lucian, managerul Global Records, cu care am început o colaborare ce se arată a fi lungă. El a fost omul care, după ce s-a conectat cu muzica pe care o fac, m-a recomandat în State unor mai vechi colaboratori, printre care şi Breyan Isaac, unul din cei cu care am compus piesa Ring a Selenei Gomez”, a explicat orădeanul în interviul citat.

David Ciente nu este la singura colaborare internaţională. „Au fost şi artişti mai mari cu care am lucrat, am prins o sesiune cu Alicia Keys, în New York. Am avut sesiune cu Adam Lambert, dacă se numără printre cei pe care îi cunoaşteţi. Foarte tare omu, foarte mişto voce”, a mai adăugat Ciente în interviu.

Orădeanul a studiat la Conservatorul la Bucureşti şi a făcut parte din trupa Electric Fence, care, în 2013, s-a clasat pe locul al doilea în finala naţională a Eurovision. Trupa lui a fost învinsă atunci de Mandinga, cu melodia „Zaleilah”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Unde îl pot lovi democrații pe Trump

    Victoria Partidului Democrat în alegerile intermediare din SUA a...

    Macron spune că liderii europeni de azi sunt zero: Îmi e dor de Merkel

    Președintele francez Emmanuel Macron a evaluat întâlnirile cu liderii...

    Revolte la Kiev din cauza penelor de curent: Avem 20 de minute pe zi

    Locuitorii din Kiev au blocat drumurile din apropierea localităților...

    Anticorupția de la Kiev îl vrea pe șeful parlamentarilor lui Zelenski

    Înalta Curte Anticorupție a Ucrainei a ordonat procurorului general...

    Unii republicani discută „viața după Trump”

    În urma înfrângerii lor la alegerile intermediare din 3...

    Dispariția trezorierului lui Vučić

    În Serbia, unul dintre aliații cheie ai fostului președinte...

    Trump: Democrații vor fi distruși dacă vor încerca destituirea mea

    Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că Partidul...

    Articole relationate

    Categorii populare